Ritmul anual de creştere a valorii depozitelor atrase de bănci a urcat în octombrie la 15,2%, de la 11,2% în septembrie.
Pe componenta în lei, depozitele bancare au scăzut în octombrie cu 1,2% faţă de finalul lui septembrie, până la 99,4 miliarde lei (23,1 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, depozitele în lei au crescut cu 8,6%, mai arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Economiile în lei ale populaţiei au scăzut cu 0,7% faţă de luna anterioară, la 58,58 miliarde lei (13,6 miliarde euro), iar depozitele companiilor s-au diminuat cu 1,8%, la 40,85 miliarde lei (9,5 miliarde euro). Faţă de octombrie 2008, depozitele în lei ale populaţiei au avansat cu 17,2% (12,4% în termeni reali), iar cele ale firmelor s-au diminuat cu 1,7% (-5,8% în termeni reali).
Pe componenta în valută, depozitele bancare, exprimate în lei, au avansat în octombrie cu 2,5% faţă de luna anterioară, până la 62,63 miliarde lei, iar exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,2%, până la 14,58 miliarde euro.
Faţă de finalul lui octombrie 2008, depozitele în valută ale populaţiei şi firmelor au urcat cu 27,5%, în termeni nominali şi la valoarea echivalată în lei. Exprimate în euro, economiile în valută ale rezidenţilor au sporit cu numai 8,7%.
Depozitele în valută ale populaţiei au crescut cu 4,3% faţă de septembrie, la 36,76 miliarde lei (8,6 miliarde euro), la valoarea echivalată în lei, iar cele ale firmelor au avansat cu 0,2%, până la 25,87 miliarde lei (6,02 miliarde euro).
Depozitele în valută ale populaţiei au înregistrat o creştere anuală, în lei, de 28,4%, în timp ce depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 26,3% în intervalul octombrie 2008 – octombrie 2009.
Exprimată în euro, valoarea depozitelor în valută ale populaţiei a crescut cu 9,4% faţă de octombrie 2008, iar depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au crescut cu 7,6%.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea Înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comentează şi tu!