În nota de fundamentare obţinută de NewsIn se argumentează că Legea care prevede reducerea cheltuielilor de personal cu 15,5% (Legea 329/2009) a intrat în vigoare cu întârziere, respectiv în 12 noiembrie, prin urmare din cele zece zile de concediu fără plată impuse de Lege mai pot fi acordate doar patru lunar, în lunile noiembrie şi decembrie. De asemenea, în Legea 330/2009 privind salarizarea unitară se prevede, la capitolul „Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei”, că la trei zile de la publicare acesteia în Monitorul Oficial – tot în 12 noiembrie 2009 – se acordă personalului din sistemul justiţiei sporul de risc şi de suprasolicitare neuropsihică de 25% şi cel de confidenţialitate de 5%.
„Astfel, economiile realizate din punerea în aplicare a Legii 329/2009 sunt sub nivelul celor estimate, ceea ce conduce la necesitatea suplimentării cu suma de 260.856.000 lei (circa 60 de milioane de euro n.r.), în vederea asigurării drepturilor salariale ale personalului până la finele anului 2009, a bugetelor următorilor ordonatori principali de credite: MApN, MJ, MAI, MAPDR, MFP, MAE, SIE, SPP, CNA”, se arată în document.
În text se mai arată că, pentru asigurarea fondurilor necesare misiunilor specifice ale SIE, dar şi pentru achitarea ajutoarelor cuvenite cadrelor militare trecute în rezervă, este nevoie ca bugetul SIE pe 2009 să fie suplimentat cu 4.200.000 lei.