Ministrul interimar al Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, declara pe 10 noiembrie că deficitul bugetar a ajuns la 5,2% din produsul intern brut (PIB) în primele 10 luni din acest an.
Autorităţile române şi FMI au menţinut ţinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an la 7,3% din produsul intern brut (PIB), în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie de la Bucureşti. Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, declara, însă, că deficitul bugetar estimat pentru 2009 este de 7,8% din PIB, luând în calcul şi efectul măsurilor fiscale recent validate de Curtea Constituţională.
Bugetul a înregistrat venituri totale de 131,04 miliarde lei, reprezentând 26,3% din PIB, şi cheltuieli bugetare de 156,6 miliarde lei, reprezentând 31,5% din PIB.
Avansul cheltuielilor s-a temperat faţă de finalul lui septembrie, când era de 7,6% faţă de perioada similară din 2008, în timp ce veniturile totale se reduseseră cu 6,7%.
Cheltuielile de personal au crescut în primele zece luni cu 4,7% faţă de intervalul similar din 2008, la aproape 39,3 miliarde lei.
„Creşterea cheltuielilor de personal, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, este o consecinţă a majorărilor salariale aprobate în a doua parte a anului 2008. Pentru o corectă comparabilitate, menţionăm că, urmare a politicii de personal prudente din sectorul bugetar (îngheţarea salariilor, blocarea ocupării posturilor vacante şi reducerea sporurilor aferente drepturilor salariale), cheltuielile de personal medii lunare din primele zece luni ale anului 2009 sunt cu 7,3% mai mici decât cheltuielile medii lunare din ultimul trimestru al anului 2008, în condiţiile în care cel de-al 13-lea salariu a fost achitat în prima parte a anului 2009”, a precizat ministerul, într-un comunicat.
Cheltuielile cu dobânzile au înregistrat o creştere spectaculoasă, de 57,1% faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, statul a cheltuit pe dobânzi în primele zece luni peste 5,3 miliarde lei, faţă de 3,4 miliarde lei în intervalul similar din 2008.
Finanţele susţin însă că, dacă la începutul anului 2009, dobânda la titlurile de stat era apropiată de dobânda de facilitate de credit lombard (14,25%), începând cu luna februarie, s-a reuşit reducerea treptată a dobânzilor, nivelul acestora situându-se, în prezent, la nivelul de 10% (faţă de 12% la creditul lombard).
Cheltuielile cu subvenţii au scăzut în primele zece luni cu 6,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, la 5,9 miliarde lei, iar cheltuielile bugetare cu bunuri şi servicii s-au redus cu 2,2% – sau 516,7 milioane lei – până la 23,4 miliarde lei.
Cheltuielile de capital (investiţii) au scăzut cu 8,2% (1,49 miliarde lei) faţă de primele zece luni din 2008, la 16,8 miliarde lei, însă ministerul precizează că dacă se iau în calcul şi alte transferuri pentru investiţii, suma s-a cifrat la 25,9 miliarde lei, respectiv 5,2% din PIB. Pentru întregul an, guvernul şi-a propus să cheltuie pentru investiţii circa 38 miliarde lei.
Cheltuielile cu asistenţa socială au sporit cu 22,6% (9,7 miliarde lei), faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ca urmare a majorării punctului de pensie în octombrie 2008, a mai anunţat MFP.
MFP susţine că, la nivelul anului 2009, pentru diminuarea efectelor crizei economice şi financiare asupra categoriilor sociale vulnerabile, Guvernul a adoptat măsuri de protejare a categoriilor sociale cu venituri reduse, respectiv acordarea pensiei sociale minime pentru pensionarii cu venituri mici (până la 300 de lei de la 1 aprilie 2009, iar diferenţa până la 350 de lei de la 1 octombrie 2009), indexarea pensiilor cu 3% de la 1 aprilie 2009 şi 2% de la 1 octombrie 2009, precum şi majorarea venitului minim garantat cu 15%, asigurată în întregime de la bugetul de stat.
MFP a mai cheltuit 1,8 miliarde lei pentru plăţi către Eximbank.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!