Herta Müller şi Mihaela Rădulescu, în top Gaudeamus

carte, gaudeamus, Mihaela Rădulescu, targ, targ de carte

Potrivit reprezentanţilor Editurii All, bestsellerul american “Gargui” a fost cumpărat la Gaudeamus în peste 3.000 de exemplare, beneficiind şi de prezenţa autorului la târg. În topul vânzărilor editurii se mai află “Mulţumesc pentru amintiri”, de Cecelia Ahern, şi “Gandhi. Şi India va fi liberă”, de Jose Freches.

Vânzări bune a înregistrat şi cea de-a doua carte a Mihaelei Rădulescu, publicată de Editura Polirom. Susţinută şi de o sesiune de autografe din partea autoarei, “Nişte răspunsuri” s-a vândut în peste 2.500 de exemplare. Editura se mai află în topul general al vânzărilor din cadrul târgului şi cu două volume semnate de Salman Rushdie, res­pectiv Herta Müller, câştigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură din acest an. Tot un volum semnat de Herta Müller, “Încă de ­pe-atunci, vulpea era vânătorul”, reprezintă cea mai vândută carte din portofoliul Editurii Humanitas, cu aproximativ 1.500 de exemplare, potrivit reprezentanţilor acesteia. De altfel, opera a fost desemnată şi cea mai râvnită carte din cadrul târgului. În cazul Grupului Editorial Rao, cele mai vândute au fost cărţile “Simbolul pierdut”, de Dan Brown, şi “Gazda”, semnată de Stephenie Meyer, autoarea seriei “Amurg”.

Ediţia din acest an a târgului a atras circa 107.000 de vizitatori în cinci zile, un record pentru eveniment, după ce, anul trecut, târgul a fost vizitat de peste 100.000 de persoane. Mai mulţi reprezentanţi ai editurilor spun că vânzările din acest an au fost similare sau au depăşit performanţele de la ediţia anterioară a târgului.