Bursele europene deschid pe verde, urmând tendinţa celorlalte mari pieţe

bursele europene, CAC, cac-1, DAX, deschidere, Footsie, Frankfurt, indici, Londra, Paris, piețe, tendinta, verde

Astfel, indicele FTSE-100, al bursei din Londra, a crescut cu 1,06% după primele tranzacţii, la 5.246,4 puncte, indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a urcat cu 0,49%, la 5.653,88 puncte, iar indicele CAC 40, al bursei din Paris, a avansat cu 0,93%, la 3.714,34 puncte, potrivit AFP.

În Japonia, bursa a încheiat în creştere a doua şedinţă la rând, ca urmare a deprecierii yenului, ce favorizează exportatorii niponi, şi unei reuniuni extraordinare a comitetului de politică monetară a băncii centrale marţi după-amiază.

Potrivit datelor de la închidere, indicele Nikkei 225 a avansat cu 2,43%, la 9.572,20 puncte, iar indicele mai extins Topix a crescut cu 2,12%, la 857,76 puncte.

Dolarul, care era cotat în deschidere cu 86,10 yeni, se apreciase spre închiderea pieţei japoneze până la 87,35 yeni.

În ceea ce priveşte piaţa americană, aceasta a închis pe verde o şedinţă de luni marcată de ezitare, ca urmare a îngrijorărilor legate de situaţia Dubaiului şi de un eventual risc de contagiune. Indicele Dow Jones a crescut cu 0,34%, la 10.344,84 puncte, indicele compozit Nasdaq, dominat de titluri tehnologice, a câştigat 0,29%, la 2.144,60, iar indicele mai extins Standard & Poor’s 500 a avansat cu 0,38%, la 1.095,63 puncte.

Ultimele Articole