Imediat după anunţarea rezultatelor scrutinului prezidenţial, boardul grupului a comunicat, într-o şedinţă, că s-ar putea face restructurări. Acestea ar putea viza atât postul TV, cât şi agenţia NewsIn. Criza financiară, dublată de rezultatele alegerilor prezidenţiale, au dat o lovitură puternică trustului deţinut de Sorin Ovidiu Vîntu. Potrivit surselor EVZ, imediat după anunţarea rezultatelor la alegerile prezidenţiale, Sergiu Toader, project managerul grupului Realitatea-Caţavencu, a convocat o şedinţă în care a comunicat faptul că trustul are probleme financiare şi că vor urma restructurări.
PSD poate declanşa repetarea scrutinului pentru Cotroceni, din 6 decembrie, doar în cazul în care va reuşi să depună la Curtea Constituţională „dovezi indubitabile”, în condiţiile în care diferenţa dintre Băsescu şi Geoană este de 70.048 voturi, informează Gândul. Întrebat în ce condiţii ar putea fi repetate alegerile pentru prezidenţiale, judecătorul Curţii Constituţionale, Ion Predescu, a declarat pentru Gândul că PSD poate obţine câştig de cauză în acţiunea sa, doar dacă va dovedi că fraudele au influenţat votul final şi ordinea candidaţilor. „Legea spune că, în condiţiile în care se demonstrează că, prin modalităţile în care s-a desfăşurat votul, a fost influenţat rezultatul final şi ordinea candidaţilor – şi numai în asemenea condiţii – se reia votul. Fiecare fraudă în parte trebuie dovedită prin probe indubitabile”, a afirmat Predescu.
Conform Bursa, următoarea misiune de evaluare a FMI, de care depinde acordarea celei de-a treia tranşe de împrumut în valoare de 1,5 miliarde de euro, va avea loc atunci când autorităţile române vor fi pregătite pentru aceasta, a anunţat, ieri, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru România, Tonny Lybek. Declaraţia sa vine în contextul în care, mâine, pe 10 decembrie, urma să aibă aibă loc vizita delegaţiei FMI în România, iar până pe 15 decembrie, în urma unei evaluări a programului economic a ţării noastre, trebuia eliberată tranşa de 1,5 miliarde de euro necesară, printre altele, pentru plata pensiilor şi a salariilor.
Puşi la zid de legea comerţului, retailerii ameninţă că o vor contesta şi că nu vor ieftini alimentele, notează Adevărul. Stabilirea termenelor de plată fixe către furnizori nu le convine marilor magazine şi vor să amendeze noua lege care ar fi trebuit să aducă linişte între ei şi producători. Marile lanţuri de retail au găsit deja chichiţe Legii 321/2009, cunoscută şi sub denumirile de „legea comerţului” sau „Codul de bune practici” şi spun că aceasta nu va putea fi aplicată în totalitate. Prima nemulţumire este legată de faptul că legea le impune termene maxime de plată a furnizorilor, ce variază între 12 şi 35 de zile, în funcţie de natura produselor, iar dacă vor întârzia plata vor trebui să plătească penalităţi. Totodată, retailerii spun că nici ei şi nici producătorii nu ştiu să stabilească preţul de achiziţie. Aşadar, retailerii au depus în Parlament o cerere de amendare a acestui pasaj din lege.
Capital scris că: În primele zece luni ale anului, Guvernul a cheltuit şase miliarde de euro pentru lucrări de infrastructură. Cu toate acestea, peste o cincime din firmele de construcţii şi-au încetat activitatea. Iniţial, era vorba despre zece miliarde de euro pe care Statul vroia să le investească în lucrări publice pentru a arunca un colac de salvare economiei, în general, şi construcţiilor, în special. Cum încasările bugetare au fost mai mici decât se estimase, suma prevăzută a scăzut la 8,4 miliarde de euro. Până la sfârşitul lui octombrie, s-au consumat 6,1 miliarde de euro, adică 72% din total. Totuşi, bazându-se pe experienţa anilor anteriori, guvernanţii sunt încă optimişti: „Până la sfârşitul anului, toate resursele financiare alocate pentru investiţii vor fi cheltuite“, spunea premierul Emil Boc.
Inconstienta clasei politice ar putea genera miscari sociale grave in Romånia, tara cea mai corupta din UE, care se confrunta si cu o severa criza economica, apreciaza agentia americana Stratfor, citată de Gardianul. Criza adancita de rezultatele stranse de la scrutinul dn 6 decembrie va amana desemnarea unui alt premier si formarea unui nou guvern. Tara nu are guvern, nu are buget si, din cauza acestei turbulente politice, Fondul Monetar International a blocat imprumutul de 20 de miliarde de euro. In consecinta, si Uniunea Europeana a amenintat ca va bloca fondurile pentru Romania din cauza coruptiei, iar indiciile unor posibile fraude electorale ii vor determina pe cei de la Bruxelles sa perpetueze blocajul, crede Stratfor.