Georgescu, BNR: Relaxarea provizioanelor la credite reeşalonate se aplică şi pentru IFN-uri şi leasing

BNR, credite, Georgescu, IFN, leasing, provizioane

„IFN-urile şi firmele de leasing au un alt regulament (decât băncile, n.r.), care prevede posibilitatea de negociere în raport cu clienţii, dar nu au un aparat de evaluare a riscurilor atât de elaborat. Acestea merg pe reguli mai simple, reformularea sună altfel, dar vor beneficia şi ele de acest tratament favorabil, pentru a permite negocierea cu debitorii care au dificultăţi”, a explicat Georgescu, în cadrul seminarului EU-Cofile, desfăşurat la Sinaia şi organizat de BNR, Asociaţia Băncilor şi Alpha Bank.

Totodată, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, a declarat vineri că BNR ar putea aproba constituirea de provizioane mai mici în cazul creditelor reeşalonate de bănci începând cu luna decembrie a acestui an.

„Am ajuns la finalizarea unor discuţii foarte intense legate de sistemul de provizionare a creditelor reeşalonate. Norma de până acum spune că un credit reeşalonat nu poate fi provizionat la o categorie mai bună decât cea în care a fost. Dacă la un moment dat era încadrat la categoria pierdere (întârzieri la plată de peste 90 zile), trebuia să rămână acolo pentru întreaga perioadă”, a explicat el.