În ultimii ani, Globurile de Aur au devenit foarte importante în ultimele etape ale cursei pentru Oscar. Membri Academiei Americane de Film care, spun jurnaliştii de la The Telegaph, nu sunt la curent cu vizionarea filmelor şi tind să fi influenţaţi de alegerile pentru Globurile de Aur. Până la această dată se pare că sunt peste 50 de DVD-uri pe mesele votanţilor pentru Oscar, care nu au fost încă văzute, scriu jurnaliştii britanici.
Câştigătorii Globurilor de Aur vor fi anunţaţi pe 17 ianuarie, iar ceremonia pentru cea de-a 82-a ediţie a Oscar-urilor va avea loc pe 7 martie.
Filmele considerate promiţătoare pentru cele două ceremonii sunt „Avatar” realizat de James Cameron, film cu o campanie de marketing monumentală, care se va ridica la înălţimea aşteptărilor, „The Hurt Locker”, regizat de Kathryn Bigelow, o dramă despre o unitate de dezamorsare de bombe din Bagdad, „District 9”, o dramă cu extratereştii, „The Lovely Bones”, adaptarea lui Peter Jackson a best-seller-ului lui Alice Sebold, animaţia „Up”, pelicula „Precious” în care Mariah Carey joacă rolul unui asistent social, dar şi „Star Treck”.