„PSD are nevoie de o altă conducere”, a declarat Mădălin Voicu, la o emisiune Realitatea TV, adăugând că Mircea Geoană ar trebui să recurgă la forma „elegantă” de a renunţa el la conducerea partidului.
Voicu a mai declarat că a primit o invitaţie de la Gabriel Oprea să plece de la PSD şi să se afilieze grupului independenţilor. Deputatul a precizat că a acceptat să discute acest lucru „din politeţe”, dar că el el nu este „roza vânturilor” să plece de la PSD către „grupul de independenţi care nu ştiu cât de independent e de fapt”. „De aceea am spus că trebuie repede reevaluată forţa PSD şi o reconstrucţie este imperios necesară. (…) După decizia CCR, vom şti cine rămâne, cine pleacă, unde se poziţionează în partid”, a mai spus Mădălin Voicu.
Mădălin Voicu a fost exclus din PSD de către filiala PSD Giurgiu, în luna mai. Voicu a contestat decizia de excludere, însă Comisia de arbitraj şi integritate a PSD a amânat de câteva ori să discute cazul acestuia, astfel că situaţia sa este neclarificată. Voicu figurează în continuare ca membru al grupului de deputaţi PSD.