„În legătură cu tranşa a treia de la FMI sunt analizate şi au fost analizate îndeplinirea criteriilor pentru septembrie şi acelea au fost. După cum ştiţi a intervenit criza politică şi asta a amânat eliberarea tranşei. Misiunea care a fost a analizat condiţionalităţile la septembrie, le-am bifat pozitiv, urmează să fie eliberată tranşa a treia. Tranşa a patra va fi eliberată în funcţie de condiţionalităţile din decembrie şi eu implicam posibilitatea grupării celor două tranşe, dar asta este o decizie tehnică”, a explicat consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru.
De altfel, în urmă cu aproape o lună reprezentantul Fondului Monetar Internaţional în România şi Bulgaria Tonny Lybek spunea că întârzierea adoptării bugetului şi prelungirea instabilităţii politice creează premisa cuplării celor două tranşe, pe 15 martie 2010. A treia tranşă a împrumutului FMI este în valoare de 1,5 miliarde euro, iar cea de-a patra de 820 milioane de euro.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!