Creşterea taxelor locale în 2010 a fost aprobată de consilierii generali ai Capitalei

CGMB, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, hotărâre, proiect, taxe locale

Proiectul a trecut la vot cu un amendament, adoptat încă din şedinţa din 26 noiembrie, potrivit căruia bonificaţia pentru plata taxelor până la 15 martie se măreşte de la 7 la 10%.

Potrivit proiectului de hotărâre, taxele şi impozitele pentru 2010 vor fi mai mari cu 15% faţă de acest an. Astfel, pentru clădiri in beton sau cărămidă arsă, care au instalaţii de apă, canalizare, electrice şi încălzire, valorea impozabilă pe metrul pătrat urmează să fie taxată cu 806 lei, faţă de 702 lei în acest an. Pentru acelaşi gen de clădire, dar fără utilităţi, valoarea impozabilă urmează să crească la 478 lei, faţă de 417 lei în 2009. La clădirile din lemn sau cărămidă arsă, valoarea impozabilă pe metrul pătrat va ajunge la 219 lei, faţă de 191 lei în prezent.

Impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii. Valoarea impozabilă se ajustează în funcţie de zona în care este amplasată clădirea, de înălţimea şi vechimea construcţiei

Şi la terenuri este vorba de o creştere a impozitului de pâna la 15%. Un hectar de teren intravilan în zona A va fi taxat cu 8.921 lei, faţă de 7.774 lei în prezent. Creşteri similare sunt şi la celelalte categorii de terenuri intravilane: B 7408, faţă de 6455, C 5600, faţă de 4880 , D, 3832 faţă de 3.339 lei.

Impozitele pentru autoturisme sunt calculate în funcţie de capacitatea cilindrică a motoarelor. Proprietarii de motorete, scutere, motociclete şi autoturisme cu capacitate cilindrică de până la 1.600 cmc vor plăti impozite de opt lei, faţă de şapte lei în 2009 pe fiecare 200 cmc ai motorului. Cei care au maşini mai puternice, cu capacitate între 1.601 şi 2.000 cmc, sunt taxaţi cu 18 lei (15 lei)pe fiecare 200 cmc ai motorului. Proprietarii de maşini de teren plătesc şi mai mult: 36 de lei (30 lei)pe fiecare cmc, pentru cei care au motoare cu capacitatea între 2.001 şi 2.600 cmc şi 72 (60 de lei) pe fiecare cmc pentru motoarele cu capacitatea între 2.601 şi 3.000 cmc. Maşinile care au motoare cu capacităţi de peste 3.001 cmc sunt taxate cu 145 (120 de lei) pe fiecare 200 cmc ai motorului.

În şedinţa din 26 noiembrie, proiectul de hotărâre privind mărirea taxelor şi impozitelor în 2010 a fost respins de CGMB, reprezentanţii partidelor politice neasumându-şi riscul creşterii taxelor în timpul campaniei electorale.

PDL s-a abţinut de la vot, viceprimarul Mircea Raicu spunând că, în general, democrat-liberalii nu sunt de acord cu creşterea taxelor şi că se impune o rediscutare a proiectului, după ce primarul general va reveni la lucru, pentru ca membrii CGMB să vadă care sunt priorităţile sale în privinţa cheltuielilor în 2010. Liberalii nu au votat susţinând că nu se impune creşterea taxelor în timp de criză. Un argument asemănător au adus şi consilierii de la PSD.

Discuţiile despre taxe şi impozite s-au desfăşurat cu atacuri reciproce între forţele politice, fără să se ajungă la discuţii de substrat.

Oarecum paradoxal, înaintea respingerii proiectului de hotărâre, consilierii au aprobat un amendament la aceasta, prin care bonificaţia pentru cei care plătesc taxele până la 15 martie se măreşte de la 7 la 10%.

Ultimele Articole