Companiile low-cost au forţat piaţa cu preţuri de Intercity

avion, low-cost, transport aerian, Wizz Air

În 2009, spun reprezentanţii companiilor de linie, călătorii cu avionul, cu destinaţii precum Paris, Amsterdam sau insule exotice, au costat până la 1.500 de euro. Cei care se hotărăsc să călătorească cu avionul pe ultima sută de metri sunt nevoiţi să scoată din buzunar cu până la 30% peste preţul iniţial al călătoriei.

Anul acesta, preţul a fost, alături de planurile de extindere regională, unul dintre principalele instrumente prin care companiile aeriene low-cost au încercat să-şi menţină ritmurile de creştere. Principalii doi jucători, operatorul local Blue Air şi competitorul său ungar Wizz Air, au raportat după prima jumătate a anului creşteri ale afacerilor cu 27 şi respectiv 86%. Aceasta în condiţiile în care operatorii aerieni de linie au raportat creşteri sub 10%.

“Traficul aerian din România a continuat să crească în 2009, în ciuda căderii unor pieţe, a concedierilor masive şi a reanalizării bugetelor pentru călătorii în interes de business. Chiar şi aşa, operatorii aerieni au avut cerere”, au declarat analişti din piaţă.

Anul acesta, pentru a atrage un număr cât mai mare de pasageri, companiile tradiţionale au venit cu oferte care au concurat cu preţurile practicate de operatorii low-cost. Astfel, un bilet la TAROM sau la Air France KLM a putut fi achiziţionat cu 80-150 de euro, pe diverse destinaţii.

Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, operatorul naţional de transport a continuat oferta de 50 de euro către toate destinaţiile, fără taxe incluse. “Cursele TAROM din perioada sărbătorilor de iarnă sunt foarte solicitate.

De exemplu, cele către Paris şi Viena, din perioada 27 decembrie 2009-03 ianuarie 2010, înregistrează un factor de încărcare foarte ridicat”, a declarat recent Ruxandra Brutaru, directorul general al companiei. La fel, în cazul Air France KLM, pentru perioada sărbătorilor, un bilet a putut fi achiziţionat cu 139 de euro, cu toate taxele incluse, dus-întors, pentru Amsterdam.

A crescut numărul celor care cumpără bilete în avans

De cealaltă parte, cele mai mari reduceri fiind făcute în vară, dar şi pentru luna sărbătorilor. Blue Air, companie cu capital românesc, a avut oferte care au început de la 28 de euro, cu taxe incluse pentru destinaţii precum Salonic, Paphos, Bruxelles, Berlin, Koln şi Valencia. Şi în acest caz, pasagerii care şi-au cumpărat bilete cu câteva luni înainte au avut tarife mult mai scăzute. “Numărul celor care îşi cumpără biletele în avans a crescut constant. Perioada de iarnă, şi în special cea din jurul sărbătorilor, este una extrem de aglomerată, iar vânzările au început odată cu introducerea orarului de iarnă”, a declarat recent pentru Business Standard Adrian Ionaşcu, directorul general Blue Air.

Principalul concurent al operatorului român, compania din Ungaria Wizz Air, a vândut, luna trecută, în perioada 23-29 noiembrie, bilete mai ieftine, cu preţuri care au pornit de la 30 lei, până la 140 lei, un singur zbor cu toate taxele incluse. “Un zbor de la Cluj-Napoca spre Roma a început de la 30 de lei, în timp ce un zbor de la Bucureşti către Napoli, de la 70 de lei, cu toate taxele incluse”, au spus reprezentanţii Wizz Air.

Analiştii pieţei aeriene au explicat faptul că, deşi la clasa business a companiilor tradiţionale cererea a scăzut foarte mult, totuşi, au continuat să fie vânzări şi pe acest segment. “La clasa business sunt, în general, opt locuri. Chiar dacă gradul de ocupare a mai scăzut anul acesta, totuşi, am avut cerere. Totodată, în cazul în care apar clienţi cu câteva ore înainte de decolare, preţurile nu cresc la această categorie”, au declarat reprezentanţii TAROM, operatorul naţional de transport. Ei au explicat faptul că tarifele sunt mai mari dacă se fac rezervări cu puţin timp înainte pentru clasa economic.

Potrivit aceloraşi analişti, la clasa economic preţurile ar putea să crească cu 10-30%, dacă clientul plăteşte biletul în ziua în care se efectuează cursa.

Potrivit datelor din piaţă, anul viitor, singurul sector despre care se spune că ar mai putea înregistra creşteri este cel aerian low-cost. Însă, nici în acest caz, creşterea nu va depăşi 15%. Aceştia consideră că, printre evenimentele sau tendinţele care vor avea un impact puternic asupra transportului aerian se află şi preţul petrolului sau aplicarea unor norme din ce în ce mai stricte de protecţie a mediului înconjurător, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional.