Economia în 2010>> Creşterea ar putea veni din Vest

2010, creștere, criză, economia in 2010, revenire, revenire economica, vest

România va fi dependentă de economiile din vestul Europei. Aceasta este concluzia tuturor economiştilor, managerilor şi analiştilor prezenţi în anuarul Business Standard “Economia în 2010”.

“România nu se poate desprinde radical de evoluţiile din zonă şi din Europa, şi tocmai de aceea anul 2010 va fi unul în care recuperarea economică va fi timidă, fără a produce schimbări majore de percepţie din partea populaţiei asupra stării economice a ţării”, explică Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI). Totuşi, în ciuda îmbunătăţirii treptate a economiei, Tănăsescu este de părere că acest fapt nu se va reflecta imediat şi asupra populaţiei.

George Mucibabici, preşedintele Deloitte România, evidenţiază că deja avem semnale că marile economii – Statele Unite, Germania, Franţa – revin la creştere, astfel că putem anticipa o tendinţă similară cel târziu în a doua parte a anului 2010. La rândul său, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, vede semne încurajatoare în 2010, dar nu suficiente.

“Creditele neperformante vor continua să crească, iar odată cu ele, şi nevoile de provizionare. Pentru a satisface aceste nevoi, unele bănci vor avea nevoie de noi infuzii de capital”, avertizează Croitoru.

România va fi dependentă de economiile din vestul Europei. Aceasta este concluzia tuturor economiştilor, managerilor, analiştilor prezenţi în anuarul Business Standard „Economia în 2010”. Relansarea economiilor vestice va inflenţa şi revigorarea României.

“România nu se poate desprinde radical de evoluţiile din zonă şi din Europa şi tocmai de aceea anul 2010 va fi un an în care recuperarea economică va fi timidă, fără a produce schimbări majore de percepţie din partea populaţiei asupra stării economice a ţării”, a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI). Totuşi, în ciuda îmbunătăţirii treptate a economiei, Tănăsescu este de părere că acest fapt nu se va vedea imediat şi asupra populaţiei.

“Anul 2010 va marca o revenire foarte uşoară, dar care nu va avea un impact imediat în îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor, iar şomajul va continua să aibă un trend în creştere. Totodată, guvernele din această regiune vor trebui să continue reformele structurale, să scadă deficitele fiscale prin reduceri masive de cheltuieli publice sau chiar majorări de taxe”, adaugă Tănăsescu. O opinie apropiată este exprimată şi de George Mucibabici, preşedintele Deloitte România.

El evidenţiază că deja avem semnale că marile economii (Statele Unite, Germania, Franţa) revin la creştere, astfel că putem anticipa o tendinţă similară cel târziu în a doua parte a anului 2010.

Mucibabici adaugă că handicapurile României pot deveni avantaje, cum ar fi domeniile subdezvoltate, unde există potenţial uriaş. “Paradoxal sau nu, pentru România, marile handicapuri reprezintă şi principalele avantaje, pentru că acestea presupun potenţial pentru oamenii de afaceri şi, implicit, pentru creşterea economică. Exemplul cel mai la îndemână este, desigur, infrastructura, prin aceasta înţelegând nu doar infrastructura de transport, ci şi diverse alte facilităţi – spitale, instituţii de învăţământ, sisteme de management al deşeurilor, sisteme de iluminat, facilităţi de petrecere a timpului liber etc.”, afirmă preşeditele Deloitte.

Cresc creditele neperformante

La rândul său, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, vede semne încurajatoare în 2010, dar crede că împrumuturile neperformante vor continua să crească. Tocmai din acest motiv va fi nevoie ca unele bănci să-şi majoreze capitalul. Creditele neperformante vor continua să crească, iar odată cu ele, şi nevoile de provizionare. Pentru a satisface aceste nevoi, unele bănci vor avea nevoie de noi infuzii de capital”, afirmă Croitoru.

Agricultura, sub potenţial

Veşti nu tocmai bune vin din agricultură. Mihai Anghel, patronu Cerealcom Dolj, arată că România produce cu mult sub potenţialul ei agricol. Din această cauză, este nevoie de o strategie pe termen lung în agricultură. “La momentul actual, România produce sub 10% din potenţial. Agricultura românească nu acoperă decât o mică parte din necesarul de consum, iar premisele nu sunt deloc favorabile. Deşi ar putea produce pentru 100 milioane de locuitori, România continuă să fie dependentă de importurile de alimente. Îmi este greu să prevăd ce se va întâmpla în 2010, cel puţin în prima jumătate îl văd dezastruos. Ne trebuie o strategie pe termen lung pentru agricultură, surse de finanţare, măsuri de susţinere şi abia după 20-30 de ani vom putea vorbi despre agricultură”, afirmă Anghel.

Acces la finanţare

Pentru jucătorii din industria mobilei, marea problemă va fi accesul la finanţare în 2010. Pentru a avea un acces cât mai crescut, este nevoie ca statul să renunţe să se mai împrumute de la bănci, astfel încât aceste fonduri bancare să fie atrase de mediul privat. “Problema centrală este accesul la finanţare, şi cred că în 2010 evoluţia economiei va depinde şi de capacitatea sectorului de stat de a renunţa să mai concureze cu sectorul privat pentru banii existenţi în România”, punctează Dan Şucu, preşedintele Mobexpert.

Companiile energetice reclamă necesitatea elaborării unor politici coerente care să susţină acest domeniu. Mariana Gheorghe, CEO Petrom, subliniază necesitatea unor politici macroeconomice coerente. “Provocarea majoră a anului 2010 o constituie elaborarea şi implementarea unor politici macroeconomice coerente pe un orizont de timp mediu. Cu toate că este de aşteptat ca în anul 2010 economia României să-şi revină, aceasta se va datora în principal redresării economiei zonei UE”, spune Gheorghe.

Imobiliarele rămân în criză

Un domeniu în care domneşte pesimismul referitor la anul 2010 este cel al imobiliarelor. Răzvan Gheorghe, director Cushman&Wakefield, crede că sectorul imobiliar va continua să sufere de pe urma crizei. “În ceea ce priveşte segmentul rezidenţial, acesta va fi şi în anul următor lovit de criză, iar numărul de tranzacţii va scădea în prima jumătate din 2010”, a precizat Gheorghe. În schimb, o veste îmbucurătoare ar putea veni din sectorul hotelier, acolo unde declinul s-ar putea stopa. “Surprinzător, industria ospitalităţii în 2010 va fi unul dintre domeniile în care declinul economic se va opri vizibil. Ne aşteptăm ca procesul de creştere să se reia”, consideră Paul Mărăşoiu, preşedintele companiei de consultanţă Global Management/Peacock Hotels.

Ultimele Articole