China, creştere economică de 8% în 2009

Beijing, China, creştere economică, criza economica, relansare

În 2009, China a oferit întregii lumi o lecţie de relansare economică. Planul de 4.000 de miliarde de yuani, echivalentul a 586 de miliarde de dolari, prevede o creştere economică rapidă, dar sustinută, prin stimularea cererii interne. Proiectul a fost adoptat la sfârşitul lui 2008, iar într-un an, Banca Centrală a Chinei a anunţat o continuă scădere a ratei dobânzii sale principale. Bazat în principal pe investiţii în infrastructură, planul de relansare ar trebui să contribuie cu aproape trei sferturi (4,9 puncte) la creşterea PIB-ului naţional în cursul acestui an, conform Bancii Mondiale.

Oficialii au declarat că măsurile de ajutor pentru consum au fost orientate în principal spre provincie şi exclud produsele importate. De asemenea, autorităţile au cerut insistent băncilor să contribuie la efortul de recuperare economică.

Agenţia de rating Fitch a publicat în decembrie o notă prin care estimează că valoarea totală a creditelor la băncile din China a crescut cu 32% în 2009, la 1.500 miliarde de dolari. Biroul de Statistică a anunţat că vânzările cu amănuntul au crescut cu 15.1% în primele trei trimestre ale lui 2009, faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut. În condiţiile în care Beijing estimează o creştere de 8% în 2009, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economică este mult mai optimistă: această cifră ar putea ajunge la 10, însă reprezintă planul Chinei un succes artificial? – se întreabă unii analişti internaţionali.

„Pe termen scurt, planul de sprijinire a economiei chineze prin compensarea cererii externe şi-a atins ţinta. Acest succes este de necontestat”, spune Francoise Lemoine, analist senior la Centrul Prospectives d’Etudes et d’informations Internationales. Cu toate acestea, tendinţele pozitive sunt relative. „Efortul de recuperare este departe de a rezolva dezvoltarea durabilă a Chinei”, a adăugat Francoise Lemoine. Analistul francez spune că indicatorii de recuperare a consumului populaţiei sunt ambigui.

Vânzările au explodat cu siguranţă în unele sectoare, cum ar fi industria automobilelor care a înregistrat 78% în septembrie în favoarea unor măsuri fiscale şi alte măsuri pentru a sprijini consumul. „Dar dezechilibre structurale în economia chineză s-au înrăutăţit”, mai spune Francoise Lemoine, care a pus la îndoială sănătatea pe termen lung a forţei de muncă, serviciilor sau investiţiilor private.