Comisarul european desemnat pentru comerţ este împotriva unei taxe CO2 la frontierele UE

comerț, comisarul european, Copenhaga, Doha, frontiera, mecanism, negocieri, UE

„Nu sunt în favoarea (taxei dioxid de carbon)”, a spus De Gucht, în cadrul audierilor pentru preluarea acestei funcţii, începând din februarie, din Parlamentul European.

„Nu cred că este o bună abordare. Este una care se va lovi de numeroase probleme practice. Marele risc ar putea consta în declanşarea unui război comercial”, a adăugat comisarul desemnat, care este de părere că e nevoie de „o abordare politică fermă, dar care să fie, totodată, în concordanţă cu legile pieţei”.

Taxa CO2 la frontierele UE este susţinută de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, care a menţionat din nou săptămâna trecută că „se va lupta pentru ca Europa să impună această taxă”, în lipsa unui acord mondial ambiţios pentru protejarea climatului, şi pentru a evita „adăugarea dumping-ului social celui de mediu”.

Totuşi, europenii nu au o opinie unitară privind această idee. O asemenea taxă, numită „mecanism de ajustare la frontiere”, a fost propusă pentru protejarea industriei europene în faţa concurenţei neloiale a produselor de import din ţările care au o politică relaxată în privinţa emisiilor de CO2, în caz de eşec al negocierilor internaţionale asupra climatului de la Copenhaga.

Mecanismul ar consta în taxarea la frontierele UE a produselor provenite din ţări care nu aplică politici corespunzătoare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Totodată, Karel De Gucht s-a declarat încrezător în ce priveşte posibilitatea încheierii negocierilor din ciclul Doha privind liberalizarea schimburilor mondiale, însă a precizat că nu este sigur că acordul va fi realizat în 2010 sau 2011.

Ultimele Articole