“Problema cu SIF-urile se va transa în cursul lunii februarie. (…) În mod normal, ar trebui să discutăm în primele şedinte ale lunii februarie, până în data de 15, urmând ca după aceea să intre în plenul camerei. Noi vom merge pe desfiinţarea totală a pragului, dar dacă acest lucru nu va trece, vom merge pe pragul care s-a hotărât în cadrul Senatului. Din punctul de vedere al Comisiei Juridice , deşi au dat un aviz negativ pentru prag 5%, nu ar fi dat aviz negativ pentru desfiinţarea pragului”, a spus Ouianu.
Pe 25 ianuarie, Comisia Juridică trebuie să se pronunţe asupra legalităţii propunerii legislative de majorare a pragului. Avizul este însă, doar unul consultativ.
„Membrii Comisiei au decis reluarea discuţiilor şi formularea unui alt aviz, pozitiv sau negativ, asta va hotarî comisia, pe data de 25 ianuarie. (…) Avizul nostru va fi luat în calcul în cadrul dezbaterilor din Comisia de Buget-Finanţe, dar nu este obligatoriu”, a adăugat deputatul conservator Bogdan Ciuca.
La sfârşitul anului trecut, Comisia Juridică a propus un aviz negativ iniţiativei legislative de majorare a pragului de deţinere de la 1, la 5%.