Prefectura Capitalei îl trimite în instanţă pe primarul Chiliman, pentru că şi-a depăşit atribuţiile

Ambasada Frantei, Andrei Chiliman, autorizaţie de construcţie, București, Mihai Cristian Atănăsoaei, Primaria sectorului 1, România

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a declarat, sâmbătă, că cel mai târziu miercuri va ataca în instanţa de contencios administrativ o autorizaţie de construcţie considerată abuzivă, care a fost emisă pe 10 decembrie de Primăria sectorului 1, pentru extinderea unui spaţiu comercial din strada Biserica Amzei.

Potrivit lui Atănăsoaei, imobilul pentru care Primăria Sectorului 1 a emis autorizaţia se află într-o zonă protejată, situaţie în care orice autorizaţie de construcţie se emite de Primăria Municipiului Bucureşti şi nu de cea de sector. Primarul Andrei Chiliman, susţine prefectul, nu avea competenţa de a autoriza o construcţie în zona respectivă, iar la Primăria Generală a Capitalei nu a ajuns nicio cerere de avizare a construcţiei. „Potrivit legii, primarul Andrei Chiliman nu avea competenţa de a emite avizul. Vom începe anularea actelor prin trimiterea în instanţă a Primăriei Sectorului 1”, a spus Mihai Cristian Atănăsoaei.

Clădirea se află în domeniul privat al municipalităţii, fiind administrat de Primăria Municipiului Bucureşti, care a obţinut în instanţă hotărârea definitivă de evacuare a fostului chiriaş, mai precizează reprezentanţii Prefecturii. În prealabil, Primăria Capitalei a cerut Primăriei sectorului 1 să nu prelungească contractul de închiriere şi nici să nu emită autorizaţie de construcţie, solicitări care nu au fost luate în considerare de către primăria de sector.

Fostul chiriaş a demarat lucrările de construcţie, afectând şi clădirea Ambasadei Franţei, în condiţiile în care sediul ambasadei este inviolabil, iar statul român are obligaţia specială de a lua toate măsurile pentru a împiedica deteriorarea locaţie misiunii diplomatice, mai spun reprezentanţii Prefecturii.

„Sunt consternat şi profund îngrijorat de gravele ilegalităţi ale Primarului Sectorului 1, care emite o autorizaţie de construcţie unei persoane juridice fără vreun drept de proprietate în locaţie, cu un contractul de închiriere expirat, care modifică o clădire monument istoric şi afectează o misiune diplomatică”, a declarat prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, citat de NewsIn.

Ambasada Franţei în România a solicitat protecţia autorităţilor române, declarându-se victima unei decizii ilegale luate de primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, care a autorizat construirea unei terase-bar în imediata apropiere a reprezentanţei diplomatice, potrivit unui comunicat de vineri al ambasadei. „Ambasada Franţei în România este, în prezent, victima unei decizii ilegale a primarului sectorului 1, dl Andrei Chiliman, ce autorizează construirea une terase-bar, deschisă non-stop, în apropierea imediată a zidului incintei Ambasadei Franţei, în strada Biserica Amzei nr.19”, se arată în document.

Ambasada acuză că, pe lângă impactul asupra liniştii şi securităţii necesare exercitării misiunii diplomatice, construcţia incriminată nu a luat în considerare nici calitatea de monument istoric a imobilului care găzduieşte reprezentanţa diplomatică. În plus, susţine Ambasada, decizia de autorizare ar fi trebuit să fie luată de primarul general al capitalei. „În plus, această decizie este afectată şi de alte ilegalităţi”, adaugă Ambasada franceză în comunicat fără a detalia.

Reprezentanţa diplomatică franceză precizează că a făcut apel, pe cale verbală şi scrisă, către primarul sectorului 1 pentru revizuirea poziţiei, iar în virtutea Convenţiei de la Viena, Ambasada a solicitat protecţia autorităţilor române. Prin urmare, Ambasada a sesizat Ministerul Afacerilor Externe care, la rândul său, a sesizat Prefectul Municipiului Bucureşti. În paralel, Ambasada a făcut apel la justiţie, precum şi la celelalte autorităţi competente, „pentru ca această dezordine să înceteze definitiv”, precizează comunicatul.

„Ambasada regretă profund că reprezentanţi aleşi de poporul român, învestiţi cu un mandat municipal, arată astfel public puţina importanţă pe care o acordă regulilor internaţionale, legilor naţionale şi tradiţiilor de ospitalitate ale României, în relaţiile cu un stat prieten şi aliat”, se spune în comunicatul misiunii diplomatice franceze.

În final, Ambasada Franţei a dorit să mulţumească autorităţilor române pentru reacţia acestora şi spune că speră că demersul său va găsi o soluţionare favorabilă.

Edilul sectorului 1, Andrei Chiliman, a replicat acuzaţiilor aduse de Ambasada Franţei pentru construirea unei terase-bar în imediata apropiere a reprezentanţei diplomatice, spunând că autorizaţia de construire a fost emisă cu „respectarea legislaţiei din România”. „Regret atitudinea autoritară, nefondată şi tendenţioasă exprimată public de misiunea diplomatică, încercând să denigreze, netemeinic, credibilitatea insituţiei Primăriei Sectorului 1. În tot demersul său, Primăria Sectorului 1 – pe raza de competenţă a căreia se află reşedinţele majorităţii misiunilor diplomatice din România – nu a făcut altceva decât să ofere sprijin pentru protejarea sediului Ambasadei Franţei, impunând firmei petente, în limitele legislaţiei din România, toate avizele necesare (menţionate mai sus) pentru obţinerea autorizaţiei de construire”, se arată într-un comunicat al primarului Chiliman, remis, sâmbătă, agenţiei NewsIn.

Andrei Chiliman a răspuns, în acelaşi document, şi prefectului Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, care, susţine edilul, „face afirmaţii publice mincinoase, netemeinice, fără o documentare prealabilă, în tentativa sa slugarnică – şi în afara legii – de a ştirbi credibilitatea unei instituţii serioase, Primăria Sectorului 1, pentru a servi interesele unor grupuri din PD-L, nicidecum interesul public general al bucureştenilor”.

„În privinţa competenţei primarului Sectorului 1 privind autorizarea lucrărilor de construcţie în zonele protejate, contestată de prefectul Capitalei, informez opinia publică că, potrivit  Legii 50/1991, capitolul 1, art 2, „procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea Certificatului de Urbanism, în scopul obţinerii, ca act final, a autorizaţiei de construire”. La data depunerii cererii pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie de către SC SARA SERV SRL, respectiv luna septembrie 2009, această activitate se afla, conform Legii 50/1991, în atribuţia Primăriei de Sector”, conchide comunicatul primarului Chiliman.

Ultimele Articole