Muscalu, ING: Aprecierea leului se datorează creşterii entuziasmului investitorilor (VIDEO)

apreciere leu, curs BNR, curs de referinta, curs de schimb, curs leu, curs valutar, curs-valutar, euro, ING, investitori, leu, leul, moneda nationala, Vlad Muscalu

„Nu cred că este altceva în plus faţă de ceea ce am văzut de la începutul anului, o cursă pentru randamente ridicate, ceea ce a început o dată cu noul an, când participanţii la piaţă au trebuit să-şi construiască portofolii pentru această perioadă. Este posibil, şi am văzut asta şi vineri, ca entuziasmul investitorilor a crescut o dată cu adoptarea legii bugetului„, spune economistul ING, Vlad Muscalu.

Precedentele episoade de apreciere ale leului s-au datorat intervenţiei Băncii Centrale în piaţă.

„De data aceasta a fost pur şi simplu o cumpărare a unei monede şi plasarea acestora în depozite”, crede Vlad Muscalu.

Expertul se aşteaptă ca leul să se menţină pe un curs stabil în acest an.

„Noi ne aşteptam să urmeze o perioadă de relativă stabilitate pe parcursul anului şi poate chiar o depreciere în primul trimestru, pe fondul tensiunilor politice. Faptul că percepţia investitorilor pare destul de bună la începutul anului şi faptul că leul are un randament foarte ridicat, mă face să cred că acesta va avea o evoluţie relativ stabilă, însă cu tendinţe de apreciere”, este de părere economistul ING.

Economistul de la ING apreciază că nu este exclus ca leul să îşi continue aprecierea, însă numai în cadrul unor episoade temporare.

Ultimele Articole