„Eu nu cred că numărul de şomeri va avea o tendinţă crescătoare în perioada următoare. Restructurarea sistemului privat care a avut loc anul trecut a adus nivelul şomajului la un nivel de vârf. Restructurarea sistemului bugetar de anul acesta nu va aduce la disponiblizări foarte mari. Va fi un mix între reduceri, acolo unde este cazul, şi o îngheţare a salariilor. Cred că prin măsurile proactive de recalificare sau specializare, numărul şomerilor nu va creşte foarte mult”, este de părere reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, nu crede nici el că anul acesta vor fi mai mulţi şomeri decât în 2009. Şeful Finanţelor susţine că cifra de un milion de şomeri şi cea de 100.000 de bugetari disponibilizaţi nu există în niciun calcul şi în nicio analiză a Ministerului pe care îl conduce.
„Documentele, calculele şi analizele noastre merg în ideea de a reduce şomajul, de a crea noi locuri de muncă. Care va fi cifra finală veţi vedea la sfârşitul anului. Nu cred că vom avea mai mulţi şomeri pentru că avem creştere economică şi avem zone în care este necesar de forâă de muncă”, a declarat ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu.