Şi în ceea ce priveşte aşteptările legate de evoluţia inflaţiei sau a şomajului se remarcă o tendinţă pozitivă. Numai două treimi dintre români estimează o creştere de preţuri în 2010, faţă de 70% care credeau acest lucru în urmă cu un an. De asemenea, după o medie lunară pe tot parcursul lui 2009 de aproape 85% a celor care vedeau o creştere a ratei şomajului în următoarele 12 luni, acest procent s-a redus la 78% în decembrie, mai arată datele studiului.
În ceea ce priveşte situaţia lor financiară, 30% dintre români se aşteaptă să se înrăutăţească în acest an, în scădere cu peste 10 procente faţă de rezultatele precedentului studiu. În aceste condiţii, 57% dintre români cred că 2010 va fi un an în care vor evita să investească în bunuri de folosinţă îndelungată, iar 78% consideră că nu este o perioadă favorabilă pentru a pune bani deoparte. Concluzia cercetărilor de la GfK – După un an 2009 marcat de pesimism, accentuat mai ales în lunile de toamnă, românii par să considere că au dus-o ceva mai bine din punct de vedere economic în luna decembrie.