CSAT a aprobat amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României

america, antiracheta, Basescu, CSAT, rachete balistice, România, Rusia, scut antiracheta, securitate, Statele Unite, SUA, Traian Basescu

Scutul antirachetă e un sistem de apărare, care poate doborî rachete balistice cu ajutorul unor proiectile lansate de la sol. Rachetele sunt detectate încă de la lansare de către sateliţi, care furnizează informaţii cu privire la traiectoria proiectilului şi a ţintei. Monitorizarea se va face printr-un sistem, amplasat inclusiv pe nave americane deplasate în Marea Neagră şi în Mediterană.

Preşedintele României a declarat că scutul anti-rachetă nu este îndreptat împotriva Rusiei. Aseară, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american a precizat că viitorul scut antirachetă american din Europa răspunde unei ameninţări din partea Iranului. Scutul antirachetă va deveni funcţional până în 2015.

„Vechea amplasare a sistemului nu acoperea teritoriul României decât într-o mică parte în vestul ţării. Noua amplasare acoperă în întregime teritoriul României. În perioada imediat următoare vor fi iniţiate negocieri bilaterale pentru încheierea acordului cu Statele Unite. Parlamentul României va fi cel care va aproba acordurile. Decizia pe care am luat-o este extrem de importantă în consolidarea parteneriatului cu Statele Unite ale Americii. Dar cel mai important lucru este acela că această decizie şi operaţionalizarea sistemelor cresc foarte mult sistemele de securitate ale României. Este cel mai mare câştig pe care îl avem. România nu era echipată împotriva eventualelor atacuri cu rachete balistice”, a declarat preşedintele României Traian Băsescu.

Ultimele Articole