„Dacă aceasta taxă este pusă, în primul rând cuantumul ei va fi foarte mare pentru că aşteaptă un miliard de euro de la o industrie a cărei cifră de afaceri totală este de 10. Înseamnă automat că dacă s-ar pune pe toate alimentele ar fi o scumpire de 10%. Dar ea nu se va pune pe toate alimentele şi atunci acelea vor creşte cu 50-60%”, a spus Mihai Vişan, vicepreşedinte Romalimenta.
Taxa pe fast-food nu îşi va atinge efectele scontate, nici din perspectiva sănătăţii populaţiei, nici din punct de vedere financiar.
„Mi-e greu să cred că o astfel de taxă care nu este fundamentată corect poate produce rezultatele scontate. Este foarte complicat sistemul şi trebuie foarte bine fundamentat, iar asta va lua foarte mult timp chiar dacă iniţiativa poate fi relativ corectă de susţinere a sistemului public de sănătate”, este de părere Florin Andronescu, manager clinica Sanador.
Termenul de 1 martie 2010 pentru aplicarea taxei pe fast-food este nerealist, susţine preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Valeriu Tabără.
„Mie mi-e greu să cred că această taxă se va aplica de la 1 martie. Trebuie să mai fie cel puţin 3 semnături. În primul rând trebuie să fie ministrul Finanţelor, automat al Justiţiei, trebuie vizat de ministerul Agriculturii trebuie vizat de ministerul Sănătăţii”, a explicat Valeriu Tabără, preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor.