Fitch a confirmat ratingurile maxime ale UE şi Euratom (VIDEO)

Euratom, fitch, ratinguri, UE, Uniunea Europeana

Uniunea Europeană şi Euratom beneficiază de note maxime din partea agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings. Agenţia a confirmat ratingul celor două instituţii la triplu A cu perspectivă stabilă. Calificativele pentru credite pe termen scurt au fost confirmate la „F1+”, se artă într-un comunicat al Fitch.

De asemenea, ţările membre ale celor două entitiăţi sunt evaluate cu ratinguri ridicate de către Fitch. La sfârşitul lunii ianuarie, nouă state comunitare aveau rating maxim din partea Fitch. Notele celor două foruri iau în calcul şi regulile conservatoare şi prudente ale acestora privind creditarea şi împrumuturile. Deşi acordarea de credite nu este principalul scop al Uniunii, aceasta oferă împrumuturi prin două instrumente: pentru statele care se confruntă cu dezechilibre ale balanţei de plăţi, respectiv asistenţă macrofinanciară pentru ţările care nu sunt membre.

În plus, UE oferă garanţii pentru împrumuturile acordate de Banca Europeană pentru Investiţii în afara spaţiului comunitar. De programul de acordare de credite pentru ţările afectate de probleme ale balanţei de plăţi au beneficiat ţări precum Ungaria, Letonia şi România. La sfârşitul lui 2009, UE avea acordate credite în valoare de 9,2 miliarde de euro către ţările membre şi 600 de milioane de euro către statele din afara Uniunii.

Euroatom, organizaţie înfiinţată iniţial pentru a promova siguranţa instalaţiilor nucleare în UE, poate acorda împrumuturi pentru a finanţa dezvoltarea de capacităţi nucleare în spaţiul comunitar sau scoaterea din uz a unor facilităţi. Creditele de 480,8 milioane de euro sunt concentarte pe proiecte din România, Bulgaria şi Ucraina.

Ultimele Articole