Numărul românilor cu restanţe la bănci a urcat cu aproape 234.000 de persoane în 2009, la 683.000, arată datele publicate de Banca Naţională. Valoarea întârzierilor de peste 30 de zile la plata ratelor a urcat la sfârşitul anului trecut la 2,8 miliarde de lei, de aproape trei ori mai mult decât în decembrie 2008. Datele oferite de BNR relevă că numărul creditelor cu întârzieri de peste 30 de zile a depăşit în decembrie 2009 pragul de un milion, semn că foarte mulţi români restanţieri aveau cel puţin două împrumuturi bancare.
Creditele în lei aveau cea mai mare valoare a restanţelor, ajunse în decembrie la 1,8 miliarde de lei, în timp ce împrumuturile în valută au generat întârzieri la plată de 869 de milioane de lei. Şomajul, scăderile salariale şi devalorizarea leului au fost principalele motive care au dus la explozia restanţelor în 2009.
În aceste condiţii, băncile au început să fie mai puţin răbdătoare cu întârzierile la plată. Între august şi decembrie 2009, valoarea creditelor trimise la colectare a crescut de cinci ori, la peste 400 de milioane de lei. În contextul exploziei restanţelor, politicienii români încearcă să contureze în această perioadă legea insolvenţei persoanelor fizice, prin care populaţia va beneficia de anumite facilităţi în caz de faliment personal, similare cu cele ale insolvenţei unei firme.