Gigantii de stat din energie devin cele mai valoroase companii, estimeaza Ziarul Financiar. Electra si Hidroenergetica, cele doua companii prin intermediul carora Guvernul incearca sa reorganizeze din temelii sistemul de productie a energiei, ar putea avea o valoare de piata de peste 4, respectiv 3,5 miliarde de euro, potrivit topului celor mai valoroase 100 de companii din Romania realizat anual de ZF impreuna cu casa de investitii Capital Partners.  Aceasta este cea mai mare afacere din ener gie din ultimii 10 ani si restructurarea va schimba complet piata locala a energiei pentru urmatoarele decade.

Industria cărţii este în plină criză, crede Capital. Deşi, în perceptia împătimiţilor de lectură, literatura are o aură de transcendenţă şi pare ruptă de contextul socio-economic în care a fost creată, genurile şi chiar stilurile literare au fost modelate de forţe financiare şi depind de starea generală a economiei şi de evoluţiile tehnologice.
Romanul a apărut în secolul XVIII, atunci când circumstanţele financiare şi tehnologice au permis apariţia sa ca gen. Noile tehnologii de printare la nivel industrial permiteau scoaterea unor tiraje relativ mari la un preţ scăzut, iar piaţa capitalistă emergentă în acea periadă a făcut pentru prima oară operele literare accesibile maselor, devenind nu doar o formă de instruire exersată în academii şi scoli, ci şi o formă de entertainment a clasei mijlocii. Odată ce lectura romanelor s-a instaurat ca modă, aceasta a putut fi transformată în business.

Persoanele fizice aveau, in decembrie, peste un milion de credite restante, aflam din Financiarul. Anul 2009 a fost caracterizat printr-un numar tot mai mare de restante. Sumele inregistrate cu intarzieri la plata s-au apropiat de trei miliarde de lei, iar mai mult de trei sferturi din aceasta valoare fiind inregistrata cu restante mai mari de 90 de zile. In acest context, finalul de an a marcat un record negativ: peste un milion de imprumuturi sunt catalogate ca fiind restante. Aproape unul din opt imprumuturi ale populatiei este inregistrat cu o rata avand restanta mai mare de 30 de zile.

Deputaţii din Comisia economică consideră inoportun pragul de 5% la SIF, sustine Bursa.  Preşedinţii celor cinci societăţi de investiii financiare pot răsufla deocamdată uşuraţi, după ce Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor a avizat, ieri, negativ proiectul legislativ de majorare a pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la 1 la 5%. Avizul negativ a venit la finalul unei şedinţe de mai puţin de două ore, împotriva majorării pragului pronunţându-se unsprezece deputaţi din cei prezenţi la dezbatere faţă de doar doi parlamentari care au votat pentru majorarea pragului la 5%.

Va creşte TVA în România, se intreaba Saptamana Financiara. Taxa pe valoarea adăugată (TVA) ar putea creşte în acest an la 20% sau chiar 21%, iar o astfel de măsură ar avea „efecte uriaşe” asupra creşterii veniturilor bugetare, a declarat Peter de Ruiter, reprezentantul PricewaterhouseCoopers (PwC) în România. „Aţi fi surprinşi să vedeţi ce-ar putea însemna o creştere a TVA cu 1% pentru buget. Efectul direct al creşterii TVA cu 1% este uriaş: veniturile bugetare vor creşte chiar din luna următoare aplicării, iar pentru mediul de business efectele negative vor fi vizibile doar pe termen scurt”, a declarat, într-o conferinţă de presă, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC în România. Ruiter a mai arătat că, pe termen lung efectele vor fi doar pozitive, întrucât populaţia se va obişnui cu noua taxă.

Gândul ne anunţă că hora pensiilor continuă. Emil Boc a anunţat eliminarea pensiilor speciale ale militarilor, agenţilor secreţi, poliţiştilor şi lucrătorilor din penitenciare, datorită aplicării principiului „Egalitate de tratament pentru toată lumea!” Proiectul legii unitare a pensiilor a fost modificat, astfel că şi cei 200.000 de pensionari „speciali” vor avea drepturile recalculate conform principiului contributivităţii. Recalcularea se va face, potrivit Guvernului, în termen de cinci luni de la data publicării noii legi a pensiilor. Practic însă ar putea dura câţiva ani.

Preţul gazelor, pus sub presiune, avertizeaza Evenimentul Zilei. Preţul gazelor naturale livrate populaţiei nu mai poate fi ţinut în frâu mult timp, astfel că este foarte probabil ca o majorare a tarifelor să aibă loc la 1 martie, potrivit unor surse din piaţă. Cele două mari companii din domeniul gazelor naturale, E.ON România şi GDF SUEZ Energy România, solicită insistent scumpirea gazelor cu circa 17%, au declarat pentru EVZ surse din piaţă. Reprezentanţii GDF SUEZ ne-au confirmat de altfel că sunt în discuţii pentru creşterea preţului final în perioada următoare.

Speculatorii au pus tunurile pe euro, apreciaza România Liberă. Grecia este din nou butoiul cu pulbere al Europei, de data asta din cauza datoriilor prea mari. Pe termen scurt, tarile puternice sunt tentate sa o salveze. Pe termen lung, salvarea ar putea duce la destramarea zonei euro. Euro a coborat pana in jurul valorii de 1,37 dolari, adica cel mai scazut nivel al ultimelor opt luni, dupa ce pietele au penalizat riscurile asociate Greciei, dar si Spaniei sau Portugaliei.

Sârbii au vrut să ne vândă ieftin jumătatea lor din Porţile de Fier, a descoperit Money.ro.  În 2008, România a avut şansa să deţină în totalitate Poţile de Fier cea mai mare hidrocentrală din ţară. Statul sârb trecea printr-o criză economică profundă şi avea nevoie de lichidităţi ca de aer. Şi pentru că firmele din Vest nu se grăbeau să investească în Serbia vecinii noştri s-au îndreptat către România. Aveau şi o propunere concretă pe care o dezvăluie, în exclusivitate pentru MONEY.ro, Teodor Atanasiu, fost preşedinte al AVAS.

Standard & Poor’s a inrautatit perspectiva ratingurilor Citigroup si Bank of America, aflam din HotNews. Agentia de rating Standard & Poor’s (SP) a inrautatit perspectiva ratigurilor Bank of America si Citigroup din cauza incertitudinilor legate de vointa Americii de a continua sa sustina sectorul financiar, a anuntat agentia.
SP a mentinut ratingurile in privinta datoriilor pe termen lung (A), notand cu „A-1” perspectiva datoriilor pe termen scurt.

O nouă afacere înfloreşte pe timp de criză – incendierea caselor, a descoperit Jurnalul National. Numai anul trecut au fost în­re­gis­trate 43 de incendii pe zi. Din acestea, 38% la locuinţe particulare, în special case vechi de patrimoniu! Ca şi în cazul de­mo­lă­ri­lor, incendierea monumentelor se produ­ce ade­sea intenţionat. Şi asta pentru că nu mai e ne­voie de avize peste avize pentru eliberarea terenului. Prejudiciile aduse patrimoniului cultural sunt ireparabile. Incendiile au distrus în ţară, parţial sau total, în jur de 550 de lăcaşe de cult. Primăriile de sector nu văd feno­me­nul de flă­cări, iar din raportul pom­pie­rilor, oamenii străzii aciuaţi prin aceste case par să fie veş­ni­cii vinovaţi. În timp ce in­do­lenţa au­to­rităţilor distruge valorile, case vechi de pe Ca­lea Moşilor, Vasile Las­căr sau Pache Proto­po­pescu au dis­părut în incendii cu au­tori ne­cu­nos­cuţi. A apă­rut astfel o nouă specie periculoasă – piro­ma­nul imobiliar.

Unde a dispărut Toni Delaco? Raspunsul il aflam din Money Express. De când nu l‑ați mai văzut pe Toni Delaco explicând copiilor cât de sănătos este să mănânce produse lactate? Personajul nu a fost arestat și nici nu a plecat din țară. Cel mai probabil, Toni Delaco, reclamă al cărei slogan era „stă bine pe cașcaval“, n‑a fost nici el iertat de criză. Nici pe blog n‑a mai scris din noiembrie anul trecut, semn că „nașul brânzeturilor“ fie e foarte ocupat, fie n‑o duce tocmai bine.

Citeste si

Revista presei internaţionale – 10 Februarie 2010: Google lansează Buzz

Ultimele Articole