„Dacă nu se acceptă varianta cu 5%, propunem o variantă graduală de a se ajunge la 5%. Am propuneri din cadrul acţionariatului, anul acesta 2%, 3, 4, 5% până în 2012”, a declarat deputatul PNL, Horia Uioreanu.
Uioreanu spune că decizia finală pentru legea SIF-urilor va fi una politică.
„Decizia până la urmă pentru astfel de proiecte sau acest gen de proiect este şi politică şi majoritatea din acea comisie este a unui partid care susţine de vreo 15 ani aceste structuri ale SIF-urilor”, a mai precizat Uioreanu.
Senatorul PD-L, Ovidiu Marian, precizează că nicăieri în lume nu există o limitare de deţinere a celor care investesc în acţiuni.
”În Europa nu există astfel de organisme financiare, indiferent ce se spunea că ele au fost făcute după o reţetă americană, după reţete internaţionale, nici unde în lume nu există o limitare de deţinere a celor care investesc bani în acţiuni, numai la noi”, a explicat senatorul PD-L, Ovidiu Marian.
Proiectul legat de pragul de deţinere la SIF-uri mai trebuie să treacă şi prin comisia de buget finanţe, după care va fi dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor.
Citeste si:
Senatorul Ovidiu Marian va cere Guvernului un punct de vedere privind majorarea pragului la SIF-uri