Criza bugetară din Grecia, primul test pentru zona euro de la apariţia monedei unice

analisti, aparitie, bani, criză, criza bugetara, economie, euro, moneda unică, test, uniune monetara, zona euro

Unii analişti susţin că situaţia era inevitabilă încă din momentul în care Grecia a fost admisă în zona euro, în urmă cu nouă ani. Alţii sunt de părere că o astfel de criză avea oricum să cuprindă, mai devreme sau mai târziu, o uniune monetară atât de inegală ca zona euro. Dacă nu Grecia, o altă ţară mai slabă din uniune ar fi fost cauza dezechilibrelor. Posibil de evitat sau nu, problemele au apărut.

Potrivit The Economist, Grecia trebuie să treacă printr-o cură bugetară majoră, iar ţările Uniunii Europene, sau Fondul Monetar Internaţional (FMI), ar putea ajunge în situaţia de a acorda un pachet de salvare „umilitor”. Unii analişti vorbesc chiar despre o destrămare iminentă a zonei euro.

Problemele unor ţări precum Grecia, Spania şi Portugalia au fost cauzate „de ani de dobânzi mult prea mici, ce au dus la supraîncălzire şi la accelerarea inflaţiei”, a subliniat Albert Edwards, economist în cadrul Societe Generale, citat de Bloomberg.

Chiar dacă guvernele ar reuşi să reducă deficitele bugetare, „lipsa competitivităţii din zona euro are nevoie de ani de deflaţie” şi „orice ajutor acordat Greciei nu face decât să amâne destrămarea inevitabilă a zonei euro”, consideră el.

Anul trecut, deficitul bugetar al Greciei a atins 12,7% din produsul intern brut (PIB). Temerile legate de posibilele măsuri de reducere a deficitului au creat panică pe piaţa obligaţiunilor şi au dus la o creştere a randamentelor titlurilor de stat emise de Grecia.

La sfârşitul lunii ianuarie, randamentul titlurilor de stat greceşti a atins 7,1%, cel mai înalt nivel de la aderarea ţării la zona euro, şi cu aproape patru puncte procentuale peste randamentul titlurilor germane, considerate cele mai sigure investiţii din zona euro. Panica s-a diminuat pe 3 februarie, când Comisia Europeană a aprobat planul realizat de Grecia pentru reducerea deficitului la 3% din PIB până în 2012.

Cu o zi înainte, premierul grec, George Papandreou, a anunţat într-un discurs televizat că guvernul va majora taxele şi va extinde măsurile de îngheţare a salariilor din sectorul public şi asupra celor cu venituri mici.

Cu toate acestea, problemele Greciei şi ale Europei nu s-au încheiat. Comisia Europeană a anunţat că va monitoriza Grecia îndeaproape, pentru a se asigura că îşi respectă promisiunile. De asemenea, va publica un raport la mijlocul lunii martie, în care va evalua şansele Greciei de a atinge ţinta de deficit pentru acest an, de 8,7% din PIB.

Pentru Grecia, stat al cărui deficit raportat la PIB este unul dintre cele mai mari din lume, redobânzirea încrederii pieţelor are o miză enormă. În caz de eşec, Grecia riscă să nu poată refinanţa datorii de 20 miliarde euro scadente în aprilie şi mai. În acel moment, guvernul de la Atena ar intra în incapacitate de plată, în caz că nu va obţine un pachet de salvare.

Grecia are o istorie îndelungată de probleme fiscale. În momentul în care a devenit cea de-a 12-a ţară a zonei euro, deficitul public era deja de peste 100% din PIB. Mulţi au considerat că gestionarea defectuasă a bugetului va afecta moneda unică.

Pentru Grecia, aderarea la zona euro a fost însă un factor foarte pozitiv. Ratele mai mici ale dobânzii au permis guvernului să refinanţeze datoriile în condiţii mai favorabile. Economia a avansat, în medie, cu 4% pe an până în 2008.

Însă creşterea puternică a PIB a ascuns slăbiciunile finanţelor publice. Nivelul datoriilor publice a scăzut, însă numai pentru că PIB-ul nominal a avansat mai rapid decât datoriile. Deficitele bugetare foarte mari s-au menţinut, mai ales că, odată cu intrarea în zona euro, Grecia a relaxat politica fiscală. Balanţa bugetară primară (ce exclude plata dobânzilor) a fost excedentară până în momentul aderării, însă a trecut pe deficit începând cu 2003.

Pe de altă parte, inflaţia Greciei a rămas peste media zonei euro, afectându-i competitivitatea. Economia se baza puternic pe împrumuturi externe, iar deficitul de cont curent s-a adâncit la 14,6% din PIB în 2008.

Dacă Grecia şi-a fi păstrat propria monedă, problemele ar fi apărut, probabil, mai devreme, subliniază The Economist. Însă în lunile ce au urmat prăbuşirii băncii de investiţii Lehman Brothers, Grecia a fost protejată de apartenenţa la zona euro. Statul putea încă să se împrumute uşor, deşi nu la fel de ieftin, din pieţele de obligaţiuni, chiar aversiunea investitorilor faţă de risc atinsele punctul culminant în martie 2009.

Economia se îndrepta, în cel mai rău caz, spre o recesiune uşoară. Băncile greceşti nu erau afectate de activele toxice cu care se confruntau alţi competitori. Proiecţiile de deficit bugetar pentru 2009, de 5% din PIB, păreau aproape modeste faţă de deficitele majore estimate pentru alte ţări.

Realitatea era însă mult mai sumbră, aşa cum s-a dovedit după alegerile din octombrie. Noul guvern a anunţat că nivelul real al deficitului urma să fie de 12,7% din PIB. Mai mult, deficitul raportat pentru 2008 a fost, de asemenea, revizuit în creştere, pentru a include datoriile neplătite furnizorilor din sectorul sanitar.

Încrederea investitorilor în statisticile oferite de Grecia, deşi niciodată puternică, a fost spulberată. Două dintre principalele agenţii de rating, Fitch şi Standard & Poor’s (S&P), au retrogradat obligaţiunile emise de Grecia. La mijlocul lunii decembrie, guvernul grec a oferit un nou plan de reducere a deficitului, care nu a convins, însă, pieţele şi nici agenţiile de rating. Fitch şi S&P au coborât din nou ratingul Greciei, de la ‘A-‘ la ‘BBB+’.

Totuşi, planurile de reducere a salariilor din sectorul public elen par mărunte raportate la mărimea deficitului şi nu se compară cu măsurile luate de Irlanda, stat ce se confruntă cu probleme similare. În decembrie, guvernul irlandez a anunţat reduceri masive ale salariilor din sectorul public, la câteva luni după ce a impus o contribuţie pentru pensii, ce a redus salariile din sectorul public cu 7%.

Posibilitatea ca Grecia să nu îşi poată reduce deficitul i-a determinat pe liderii europeni să se gândească la un pachet de salvare. Tratatul de la Maastricht include o clauză ce împiedică ţările europene să-şi asume datoriile altora. Clauza a fost introdusă în 1991, la insistenţa Germaniei. Alte clauze ale tratatului ar putea permite, totuţi, ajutoare pentru ţările aflate în dificultate.

Şefii de stat şi de guvern din zona euro au ajuns în această săptămână la un acord pentru susţinerea Greciei, în cazul în care măsurile suplimentare ce vor fi luate de această ţară nu vor reuşi să descurajeze speculaţiile. Aceştia au refuzat, totuşi, să dea detalii cu privire la acest plan de susţinere.

Euro, victima diferenţelor dintre nordul chibzuit şi sudul cheltuitor

Criza din Grecia a afectat semnificativ cursul monedei unice. Financial Times notează că, dacă în urmă cu câteva luni, perspectivele monedei europene erau mult mai bune decât ale dolarului, situaţia s-a schimbat.

De la apariţia temerilor legate de Grecia, moneda unică a fost supusă unor presiuni din ce în ce mai mari. „Întrebarea nu este dacă să vindem sau nu euro, ci când şi la ce cotaţie să vindem euro”, a declarat Hans Redeker, analist în cadrul BNP Paribas.

De la începutul anului, euro s-a depreciat cu peste 5% în faţa dolarului, atingând vineri un minim al ultimelor opt luni, de 1,3529 dolari. Euro s-a depreciat cu 8% faţă de yen şi cu 2% faţă de lira sterlină.

Grecia este o economie relativ minoră în zona euro, reprezentând numai 3% din PIB-ul zonei, însă moneda unică a fost afectată din cauza temerilor că problemele s-ar putea extinde şi în alte ţări, în contextul în care Spania şi Portugalia dau deja semnale alarmante.

Criza din Grecia confirmă problemele unei uniuni monetare neuniforme, ce nu dispune de un mecanism precum o autoritate fiscală centrală, pentru a corecta dezechilibrele interne. Decalajul dintre nord şi sud, în interiorul zonei euro, pare mai accentuat ca niciodată.

Nordul, reprezentat de ţări precum Germania, se bazează pe exporturi pentru susţinerea creşterii, economiseşte şi înregistrează excedente comerciale, în timp ce sudul, reprezentat de Grecia, se bazează pe cheltuielile de consum, au finanţe publice slabe şi depind de capitalul străin pentru a suplimenta nivelul redus al economiilor.