Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic a aproximativ 90 categorii de bunuri de larg consum prin intermediul cercetării de tip Panel de Consumatori a GfK România, pe un eşantion de 2.200 de gospodării, reprezentativ la nivel naţional.
Deşi consumul de ulei a urcat în 2009, comparativ cu 2008, numărul de cumpărători a rămas constant. Creşterile au fost influenţate şi de scăderea puternică a preţului mediu plătit pentru ulei, o diferenţă de până la 24% în 2009 faţă de 2008.
Românii au preferat cafea ambalată şi bere la PET în 2009
Valabil şi în cazul cafelei, producătorii au stimulat consumul de bere, prin campanii agresive de promovare, ce au determinat consumatorii să achiziţioneze categoria (berea) mai des şi în cantităţi mai mari la un act de cumpărare. Românii au preferat berea la PET şi berea ambalată la cutie.
Românii au consumat mai mult iaurt simplu în 2009
Numărul de gospodării care au consumat iaurt s-a situat pe un trend ascendent în 2009 comparativ cu 2008, atât pentru segmentul de iaurt simplu, cât şi pentru cel cu fructe. Cele două segmente de iaurt s-au dezvoltat constant în ultimii ani. Pentru iaurtul simplu se remarcă o creştere mai mare în volum faţă de cea a iaurtului cu fructe.
Gospodăriile din România au plătit în 2009 cu până la 6% mai mult pe bunuri de uz curent faţă de anul precedent. Această creştere a fost influenţată semnificativ de nivelul atins de inflaţie în 2009.
Prima jumătate a anului 2009 a debutat cu o creştere a consumului casnic în valoare mai accentuată faţă de perioada similară din 2008. Principalul factor care a influenţat această evoluţie a fost valoarea mai mare plătită de consumatori pentru coşul de cumpărături, creştere de până la 9%.
“După acest prim avânt curajos, în a doua jumătate a anului comportamentul de cumpărare al gospodăriilor a fost unul mai temperat. Creşterea valorii plătite la un act de cumpărare faţă de a doua jumătate a anului 2008 a fost de doar 3%, pe fondul unei uşoare creşteri a frecvenţei de cumpărare”, a declarat Raluca Răschip, director departament Consumer Tracking GfK România.