O companie din SUA va investi 300 mil.dolari în România, în sectorul echipamentului industrial

companie, dolari, MECMA, România, sector, SUA

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, s-a întâlnit, marţi, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein.

„În cadrul discuţiilor, au fost analizate stadiul relaţiilor economice bilaterale şi domeniile de interes pentru creşterea investiţiilor SUA în România. Ambasadorul american a precizat că interesul companiilor americane pentru piaţa românească se menţine constant, în viitorul apropiat o nouă companie americană urmând să investească circa 300 milioane de doalri în România, în domeniul echipamentului industrial”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

Contactat de MEDIAFAX, Adriean Videanu a afirmat că, pe lângă compania la care se fererea Gitenstein, sunt mai multe firme americane care vor să investească în România, inclusiv în producţia de energie. Ministrul nu a oferit detalii privind numele companiilor interesate să investească în România.

La rândul său, Videanu i-a prezentat lui Gitenstein proiectul de restructurare a sectorului energetic din România, prin crearea societăţilor Hidroenergetica şi Electra.

Totodată, Videanu a prezentat acţiunile Guvernului pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, reducerea procedurilor birocratice, crearea unei fiscalităţi atractive, precum şi dorinţa ca un număr cât mai mare de companii americane să investească în România.

În luna ianuarie, grupul american General Electric a încheiat cu Nuclearelectrica, operatorul singurei centrale nucleare din România, un contract pe opt ani prin care va furniza servicii de mentenanţă pentru reactoarele nucleare 1 şi 2 ale centralei de la Cernavodă. Acordul are o valoare de până la 146 milioane dolari.

La acea dată, Gitenstein a afirmat că grupul General Electric este interesat să furnizeze echipamente pentru reactoarele nuclare 3 şi 4 de la Cernavodă, proiect evaluat la patru miliarde de dolari.

Totodată, o delagaţie formată din reprezentanţi ai mai multor companii americane s-a aflat, în luna septembrie a anului trecut în România. Ambasada SUA a comunicat la acea dată că firmele caută oportunităţi de participare la construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, precum şi a construcţiei în viitor a unei noi centrale nucleare.

Printre companiile americane s-au numărat AMEC, Autodesk, Babcock and Wilcox, CH2M Hill, Froehling and Robertson, Hill International, Honeywell, Mathey Dearman, NuScale Power, Trax International şi Westinghouse.

Ultimele Articole