Revista presei interne 8.03.2010 – Firmele sunt obligate să-şi anunţe falimentul pe propriul site

banci prima casa, credit prima casa, faliment, fonduri europene, insolvență, legea insolventei, Petrom, presa-interna, prima casa, prima casa 2, revista presei, revista presei interne

Piaţa Obor, raiul traficului cu ţigări, titrează Adevărul. România se confruntă cu o avalanşă de transporturi ilegale de ţigări, care sunt vândute de agenţi ambulanţi în pieţele din toată ţara. Preţurile sunt cu 3-4 lei mai mici decât cele de la magazin, iar statul român pierde milioane de euro prin netaxarea vânzărilor.

Companiile intrate în procedura insolvenţei vor fi obligate să comunice pe propriul site decizia instanţei de deschidere a procedurii în 24 de ore de la pronunţare, precum şi informaţii legate de starea societăţii şi detalii legate de dosar şi instanţa care l-a judecat. Proiectul pentru modificarea legii insolvenţei, iniţiat de senatorul Iulian Urban, a fost promulgat de preşedinte şi publicat, vineri, în Monitorul Oficial, scrie Bursa.

Premierul ordona: „Fara birocratie la Prima Casa”, citat de România Liberă. 21 de banci pot da de astazi credite prin noua formula a Programului „Prima Casa”. Plafonul total de garantare este, in 2010, de 700 milioane euro. Cuprins de pragmatism, seful Executivului din cea mai functionareasca tara a UE le ordona bancherilor: „Fara birocratie!”.

Cum este viaţa de la înălţimea celei mai mari companii din România? Conduce cea mai mare companie din România. Şi este femeie. Citiţi un altfel de interviu cu Mariana Gheorghe, CEO al Petrom. Acesta este ultimul din seria de interviuri cu femei de succes prezentate de capital.ro în perioada 1-8 martie.

Wall-Street.ro scrie de ce aleg companii ca BCR si CMU sa se promoveze in Second Life. Desi peste 10.000 de romani utilizau zilnic platforma Second Life anul trecut, printre specialistii in marketing exista si persoane “care considera lumile virtuale spatii pentru personalitati dificile, neadaptati ai lumii reale si in mare ca fiind un joc”, dupa cum spune Aura Tatu, al Chase Corp, singura companie de Europa de Est care realizeaza proiecte in Second Life.

Banii gratis de la UE nu se obtin usor, dar cei care au primit fonduri europene spun ca merita tot efortul, potrivit Ziarului Financiar. Cel putin 30% din proiectele care vizeaza atragerea fondurilor europene nu reusesc sa treaca de testul de foc al bancilor, destul de exigente cand vine vorba de clienti agricultori sau mici intreprinzatori. La acestia se adauga un numar important care renunta la proiect pentru ca nu au bani cu care sa il sustina sau, mai grav, care isi supraevalueaza capacitatea de a finaliza o investitie.

Nicolae Guţă, Lingurar după numele din buletin, trăieşte visul capitalismului sălbatic. Ajuns din muncitor la târnăcop în Valea Jiului „Rege al Manelelor”, Guţă a strâns avere cât să aibă grijă de viitorul celor patru copii ai săi şi al urmaşilor lor. Are trei vile în Petroşani, două apartamente în Bucureşti, maşină cu şofer şi bani fără număr, pe care-i învârte printr-o firmă de impresariat ce a declarat în 2008 pierderi de aproape 70 00 RON şi datorii de peste 300 000 de RON. Citeşte în Jurnalul ce spune artistul despre impozitarea profitului.

Marius Lazurca: „Ma voi opune intotdeauna trivializarii cetateniei romane, transformarii ei intr-un simplu instrument de garantare a libertatii de miscare”. Hotnews.ro prezintă un interviu cu ambasadorul Romaniei la Chisinau.

Citeşte Revista presei internaționale 8.03.2010 – În lumea virtuală se fac bani reali