Daimler vinde participaţia de 5,3% la Tata Motors pentru circa 430 de milioane de dolari

constructor, Daimler, participatie, preț, Tata Motors

În urma tranzacţiei, care urmează să fie încheiată marţi, Daimler va părăsi acţionariatul celei mai mari companii auto din India, după mai mult de cinci decenii de colaborare.

Daimler a format un parteneriat cu Tata Motors în 1954, pentru producţia de autovehicule.

„Participaţia nu a adus niciun beneficiu Daimler în ultimii 40 de ani, iar lichidităţile sunt un lux în prezent”, a afirmat analistul Credit Suisse Arndt Ellinghorst.

Titlurile Tata Motors au crescut cu 0,4% în şedinţa de tranzacţionare de luni, întrucât informaţia privind ieşirea Daimler din acţionariat a apărut după închiderea bursei din India. Preţul de vânzare vizat de Daimler este cu 7,6% mai mic decât închiderea din ultima şedinţă.