Analistul economic Eugen Ovidiu Chirovici spune că statul ar trebui să investească peste 20 de miliarde de euro în economie, dacă vrea să ieşim mai repede din criză. Înlocuirea măsurilor de reformă cu împrumuturile nu va face decât să adâncească recesiunea.
„România încearcă să iasă din criză fără să investească. Ne cârpim de pe o zi pe alta. Nu cred că va funcţiona. Dacă vrem să depăşim criza, nu doar statistic, statul ar trebui să devină un jucător în economie. Să investească undeva între 20 şi 30 de miliarde de euro, în doi ani de zile”, este de părere Eugen Ovidiu Chirovici.
Consultantul economic Mircea Coşea spune că statul trebuie să motiveze de ce a lansat tocmai acum emisiunea, la ce îi trebuie banii, în condiţiile în care avem în derulare un acord de finanţare de 20 de miliarde de euro şi imprumutăm masiv de pe piaţa locală, şi mai ales în ce condiţii am împrumutat miliardul de euro de pe piaţa externă.
„Nu suntem singurii în această situaţie. Ceilalţi anunţă cât i-au costat. Ar trebui să anunţăm şi noi”, spune consultantul economic Mircea Coşea.
Analistul economic Ionel Blănculescu consideră că guvernul a ajuns să lupte cu criza prin împrumuturi, în loc să ia măsuri de reforme.
„Împrumuturile continuă şi ce este periculos este că ne-am învăţat să împrumutăm. Dacă urmărim trendul datoriei publice observăm că dinamica este îngrijorătoare”, spune Blănculescu.
România a împrumutat ieri 1 miliard de euro, de pe pieţele externe. Statul a oferit un randament de 5,17 la sută, care a atras oferte de aproape 5 miliarde de euro, emisiunea fiind suprasubscrisă de 5 ori. Potrivit publicaţiei Euroweek, comisionul de 0,04 la sută din valoarea emisiunii perceput de cele trei bănci care au derulat emisiunea ar fi mult mai mic decât costurile ofertelor similiare lansate recent în pieţele emergente.
Banii atraşi ieri vor fi folosiţi pentru acoperirea deficitului bugetar. Aceiaşi destinaţie o va avea şi miliardul de euro încasat ieri de statul român de la Comisia Europeană. Suma reprezintă ce-a de-a doua tranşă din acordul de finanţare cu România.