„Reluarea acordului cu Fondul este fără îndoială unul dintre lucrurile pe care guvernul trebuie să le facă”, a spus Ianukovici în timpul întâlnirii cu noul premier Mikola Azarov, potrivit agenţiei de presă Interfax.
Ucraina, ţară a cărei economie s-a contractat cu 15% în 2009, are un acord de finanţare în valoare de 16,4 miliarde de doalri cu FMI. Autotrităţile de la Kiev au primit deja 10,6 miliarde de euro, însă ultima tranşă a fost acordată în iulie 2009.
Relaţiile dintre FMI şi Ucraina s-au deteriorat după ce fostul preşedinte Viktor Iuşcenko a aprobat în octombrie o lege pentru creşterea salariilor.
Parlamentul ucrainean a aprobat joi numirea în funcţia de prim-ministru a lui Mikola Azarov, fost ministru de Finanţe şi un apropiat al noului preşedinte Viktor Ianukovici.