„Negocierile cu statul român continuă, este posibil orice. Nu am ajuns momentan la nicio concluzie”, a declarat Alibek Zhilbayev, legat de datoriile de 600 milioane dolari pe care le are KMG către statul român, datorie care este scadentă în luna septembrie 2010.
De asemenea, potrivit directorului de trading al Rompetrol Group, KazMunaiGaz vrea să-şi păstreze pachetul majoritar la Rompetrol Rafinare, de peste 50%.
„Vrem să ne păstrăm pachetul de control la Rompetrol Rafinare, de peste 50%. Negociem tot, mecanisme, când să plătim. Dead-line-ul este luna septembrie 2010″, a menţionat Alibek Zhilbayev.
În cazul în care KazMunaiGaz nu îşi va plăti datoria, statul român va redeveni acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare.
În prezent, Grupul Rompetrol deţine 66,3% din acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC), în timp ce Rompetrol Financial Group SRL are 13,52% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari au o participaţie de 20,18%.
The Rompetrol Group (TRG) a făcut parte din Rompetrol Holding, până în august 2007, când Patriciu a vândut 75% din acţiunile TRG către compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan. De asemenea, la 26 iunie 2009, Dinu Patriciu a anunţat că a vândut kazahilor restul de 25% din acţiuni. Astfel, Grupul Rompetrol este deţinut 100% de KazMunaiGaz.