În 2009, gradul de neocupare era de aproximativ 4%. “În cursul anului 2010 estimăm o uşoară creştere a cererii de spaţii industriale, predominante fiind cererile de spaţii mici, cuprinse între 1.000 mp şi maxim 2.500 mp”, a declarat Gabriel Sfetcu, director departament Industrial Cushman & Wakefield România.
Chiriile pentru spaţiile industriale şi logistice din Capitală s-au menţinut la 48 de euro pe metru pătrat pe an în 2009. Bucureştiul a urcat două locuri în clasament, pe poziţia 36, în topul celor mai scumpe 49 de oraşe din lume, în funcţie de costurile de ocupare a acestor spaţii.
„Datorită poziţiei geografice, România ar putea deveni un pol al logisticii şi distribuţiei pentru zona Europei Centrale, însa lipsa infrastructurii (ne referim la rute importante de transport – autostrazi) blochează această dezvoltare”, se mai arată în studiu.
La sfârşitul anului trecut, costurile anuale de ocupare a spaţiilor industriale din Capitală, pe lângă chirie şi cheltuieli cu diverse servicii, erau de 57 de euro pe metru pătrat, cu 3 euro mai mici decât în 2008.
La nivel global, chiriile pentru proprietăţi industriale au scăzut în medie cu 5,5% în 2009, urmare a unei scăderi fără precedent a consumului, potrivit raportului global Cushman & Wakefield “Spaţii Industriale”. Conform companiei de consultanţă imobiliară, toate regiunile la nivel global au suferit compresii ale chiriilor pentru prima oară în ultimii 15 ani.
Chiria spaţiilor industriale este un indicator cheie al performanţei economice. Sectorul logiscti dintr-o ţară este în strânsă legătură cu nivelul producţiei uşoare şi industrială, precum şi cu cererea de consum.
Potrivit Cushman & Wakefield, la sfârşitul lui 2010 vom asista la câteva măriri de chirii, fenomen aflat în strânsă legătură cu viteza de revenire a activităţii globale de export.
În topul 49 cele mai scumpe locaţii la nivel global, Londra Heathrow se situează pe primul loc, cu un cost ocupaţional de 200 de euro pe metru pătrat pe an, cu o treime mai scump decât Tokyo, oraş ce ocupă locul 2, cu o valoare de 152 de euro pe metru pătrat pe an. Hong Kong s-a clasat pe locul 3, cu o chirie anuală pe metru pătrat de 146 de euro.
Cele mai scumpe locaţii industriale din lume
Loc 2009 Loc 2010 Oraş Ţară Costuri de ocupare eurp/mp/an
1 1 Londra Heathrow UK 200.28
2 2 Tokyo Japonia 151.73
9 3 Hong Kong China 145.89
4 4 Geneva Elveţia 139.15
8 5 Oslo Norvegia 135.00
6 6 Helsinki Finlanda 132.00
3 7 Dublin Irlanda 129.00
11 8 Paris Franţa 115.00
12 9 Stockholm Sedia 107.80
18 10 Berlin Germania 96.00
La nivel global sunt foarte puţine locaţii în care s-au înregistrat măriri ale chiriilor, în principal datorită lipsei stocului de spaţii de primă calitate sau datorită rezistenţei sectorului de spaţii logistice, care a fost mai puţin afectat de criza economică. Două locaţii din India, în New Delhi şi Chakan în Pune, au înregistrat cele mai mari măriri ale chiriilor, cu 16,7%, respectiv cu 15,4%.
Cele mai performante locaţii industraile din lume în 2009
Loc 2010 Oraş Ţara Creşteri ale chirieri
1 New Delhi- Gurgaon India 16.7%
2 Pune – Chakan India 15.4%
3 Rio de Janeiro Brazilia 10.3%
4 Calabarzon Philippine 8.3%
5 Oslo Norvegia 8.0%
6 Ottawa Canada 7.3%
7 Petaling Jaya Malaezia 5.9%
8 Varşovia Poloni 5.0%
9 Montreal Canada 4.3%
10 Sao Paulo Brazilia 3.7%