Senatorii din Opoziţie îl acuză pe Berceanu că alocă banii preferenţial pentru contracte în care sunt implicate numai persoanele agreate de PDL. Ministrul Transporturilor este văzut de social democraţi drept „pacostea României” şi „bolovanul care îneacă flota ministerială”, motiv pentru care îi cer demisia.
Moţiunea simplă nu are însă mari şanse de reuşită. Opoziţia are doar 65 de voturi, faţă de cele 69 necesare. Liberalii şi social-democraţii sunt la al doilea demers de acest fel în ultima săptămână. Moţiunea pe educaţie a fost respinsă în Senat, miercurea trecută.