FMI: Şomajul va atinge vărful la 18 luni după ieşirea din recesiune (VIDEO)

economia globala, economia mondiala, experti FMI, FMI, Fondul Monetar International, Piata muncii, raport fmi, rata somajului, șomaj, somajul, șomeri

În urma analizei recesiunilor din ultimele decenii, Fondul Monetar Internaţional a ajuns la concluzia că ritmul angajărilor atinge minimul la trei până la şase trimestre după momentul ieşirii din recesiune. Cu alte cuvinte, rata şomajului continuă să crească încă un an şi jumătate de la ieşirea din recesiune. În aceste condiţii, avertizează Fondul Monetar Internaţional, rata şomajului va rămâne ridicată şi anul viitor în economiile dezvoltate, aproape de nouă procente.

Cele mai bune metode de stimulare a angajărilor rămân cele convenţionale, anume politicile monetare şi fiscale care ajută creşterea activităţii economice, afirmă economiştii FMI. Pe de altă parte, scăderea şomajului din sectoarele care utilizează intens forţa de muncă depinde foarte mult de bănci, deoarece acele companii au nevoie mare de credite. În domeniile cu o productivitate ridicată a muncii, stimulii financiari de angajare ar putea ajuta la reducerea şomajului.

Specialiştii FMI mai recomandă şi îmbunătăţirea flexibilităţii în domeniul salarial şi a instituţiilor responsabile cu piaţa muncii. Din punct de vedere al decidenţilor, rata ridicată a şomajului rămâne o problemă cheie de rezolvat pe măsură ce economiile îşi revin. Cu atât mai mult cu cât şomajul riscă să devină structural, atrag atenţia experţii Fondului Monetar Internaţional.

Ultimele Articole