Într-un colţ al biroul ministrului comunicaţiilor Gabriel Sandu stă un panou cu o schemă a proiectului eRomânia pe care sunt înşirate şase proiecte numerotate de la eRomânia1 la eRomânia6, legate între ele prin săgeţi şi fluxuri de date.
Aceasta este poate singura imagine completă a proiectului de 500 de milioane de euro pe care Guvernul României l-a aprobat în martie anul acesta şi puţini sunt cei ce au reuşit să ajungă până aici ca să o vadă.
Varujan Pambuccian, fostul şef al Comisiei pentru IT&C a Camerei Deputaţilor, nu se numără printre ei. De fapt, în afara unui proiect de intenţie de 5 pagini care i-a fost înaintat anul trecut, nu a văzut nimic referitor la eRomânia şi se declară surprins de licitaţiile pentru proiectele eRomânia1 şi eRomânia2. “E foarte ciudat că s-au făcut licitaţii fără să vorbim despre ele. Nici acum nu ştiu care e arhitectura sistemului. Eu am văzut un proiect de 5 pagini, de intenţie, acum un an şi de atunci nu am mai văzut nimic. Iar acest proiect este o chestie-mamut pe care ori o faci foarte bine proiectată ori, dacă nu, ajungi exact în ceea ce am ajuns cu toate celelalte. O să avem încă un proiect ratat.”
După aprobarea proiectului de către Guvern ministerul a anunţat mizele eRomânia într-o manieră atât de criptică încât toată presa şi întreaga blogosferă au început să vuiască despre construirea unui site informativ pe 500 de milioane. Opacitatea acestui proiect l-a determinat pe Bogdan Manolea, şeful Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet, să iniţieze o scrisoare deschisă către MCSI ce încurajează crearea unui proiect eRomânia deschis şi transparent care să respecte o serie de principii ce vizează accesibilitatea, neutralitatea tehnologică şi neconcurarea mediului privat. Nici Manolea, nici semnatarii scrisorii deschise care a fost înaintată ministerului pe 15 aprilie nu au văzut încă vreun plan al proiectului care îşi propune modernizarea României şi construirea mecanismului pe baza căruia va funcţiona întregul stat.
Întrebarea rămâne în picioare. Cum arată proiectul eRomania adoptat de Guvern?
500 de milioane. Mult sau puţin?
Între aceşti doi termeni s-a înscris până acum discuţia publică despre proiectul eRomânia.
“Sunt două variante”, crede Pambuccian.”Dacă într-adevăr se face o aplicaţie cu back-office, cu front office, cu punerea tuturor bazelor de date în ordine, cu determinarea fluxurilor de documente în interior, acesta e un proiect pentru care 500 de milioane de euro reprezintă cam puţin şi care ar rezolva cam tot ceea ce înseamnă partea de e-government. Varianta cealaltă ar fi să ne trezim cu un site informativ pentru care 500 de milioane este enorm.”
Atât Pambuccian cât şi ministrul Sandu estimează economiile pe care digitalizarea administraţiei publice le-ar putea aduce statului român in jurul a 30% din costurile de operare ale statului. Cea mai bună dovadă că digitalizarea poate aduce economii semnificative la buget o constituie proiectul e-licitaţii, care anul trecut a produs economii în valoare de 1,1 miliarde de euro, în condiţiile în care doar 15% din instituţiile publice au folosit acest sistem. Dacă şi eRomânia va avea acelaşi succes ţine însă de arhitectura proiectului şi de soluţiiile pe care acesta le propune la problemele stocării şi fluxului de date între cele 25.000 de instituţii publice care compun aparatul de stat. Iată de ce întrebarea ar trebui să fie nu “e mult sau puţin?” ci „cum?”. Cum îşi propune MCSI să cheltuiască aceşti bani pentru digitalizarea aparatului de stat ?
Altfel spus ce vom primi în schimbul celor 500 de milioane de euro? Conform schemei ministrului Sandu varianta scurtă a răspunsului ar fi: un supercomputer IBM BlueGene, o bază de date unică şi 300 de servicii electronice până la sfârşitul anului următor. Plus o semnătură electronică obligatorie pentru fiecare cetăţean român.
eRomâniile lui Sandu
Pe flipboard-ul din biroul lui Sandu proiectul eRomânia este defalcat în 6 subprograme, ce urmează să fie implementate pe rând. Două dintre acestea au fost scoase deja la licitaţie: eRomânia1 a fost adjudecată de un grup de 6 firme, printre care se numără şi Softwin, pentru 10,23 milioane de euro în timp ce eRomânia2 va fi construit de Omnilogic, valoarea contractului ridicându-se la 11,9 milioane de euro.
Până acum eRomânia2 a născut cele mai multe controverse, fiind echivalată cu Wikipedia România, portal care s-a dezvoltat natural, fără nicio investiţie. “Aceea este doar partea de informare a lui eRomânia2”, spune Sandu.”eRomânia2 este însă un proiect complex pe care, la momentul D, va trebui să îl comensurăm în numărul de servicii. Va fi doar parţial un fel de Wikipedia fiindcă va avea şi partea de servicii – servicii electronice operaţionale locale.” Conform ministrului eRomânia1 îşi propune să fie punctul de acces în eRomânia şi platforma prin intermediul cărora cetăţenii şi instituţiile vor avea acces la serviciile electronice furnizate de stat, în timp ce eRomânia 2 va pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii şi servicii pentru fiecare dintre cele 3.300 de localităţi din România.
În continuare eRomânia3 va asigura standardizarea documentelor şi formularelor iar eRomânia4 va asigura fluxurile informaţionale între instituţiile publice. În centrul programului eRomânia5 va fi ghişeul.ro, prin intermediul căruia în termen de doi ani se vor putea plăti toate contribuţiile către stat . Ministrul spune că prin intermediul eRomânia5 va rezolva aproape instantaneu suprafiscalitatea şi evaziunea fiscală. Proiectul eRomânia6 va consta în implementarea unor motoare de căutare la nivel central şi local în spatele bazei de date unice.
Sandu plasează termenul de implementare a acestor programe undeva la 26 de luni, timp în care vrea să lanseze 300 de servicii electronice pentru populaţie. „26 de luni este timpul de realizare a proiectului însă acesta va fi încărcat pe o perioadă de cel puţin 5 ani, ca să fie clar. Construirea infrastructurii însă atât durează. 26 de luni. Maxim.” Altfel spus, implementarea a 300 de servicii operaţionale până la sfârşitul anului viitor ar însemna că, în medie, MCSI va trebui să lanseze câte un serviciu la fiecare 2 zile. E acesta un termen realist din punctul de vedere al MCSI? “Industria este pregătită să lucreze, inclusiv pe credit furnizor”, răspunde el.”Dacă nu începem noi să inventăm şi preluăm sistemele care funcţionează afară atunci ne-am rezolvat toate problemele. La un moment dat, dacă suntem pregătiţi putem să facem 100 de servicii pe lună. Sper ca până în septembrie să am măcar 50 de servicii şi sper ca până la finele anului să am 100 – toate vor fi accesibile din platforma eRomânia.” Serviciile de care vorbeşte Sandu vor fi dintre cele mai diverse, de la plata tutror taxelor şi impozitelor online la înscrierea la şcoală sau înmatricularea maşinii. Varujan Pambuccian nu este la fel de optimist precum ministrul însă în privinţa acestui termen. “Nu, nu e deloc credibil. Ori e o estimare prea optimistă ori e un proiect superficial construit.”
Dar mai întâi o bază de date unică
Primul obstacol în calea unei aplicaţii de e-guvernământ este haosul informaţional din administraţia publică şi imposibilitatea interconectării bazelor de date ale celor 25.000 de instituţii publice din România. „În momentul acesta România nu are o bază de date. România nu are nomenclatoarele naţionale de CNP, de CUI, n-are cadastru, nomenclatoarele naţionale de şcoli, de spitale, străzi. N-are nimic. Dacă te uiţi în momentul ăsta în CNP-uri, avem 25 de milioane de asiguraţi, avem 17 milioane de asistaţi”, spune Sandu. Iar rădăcina acestei problemei stă în felul în care îşi stochează şi îşi administrează datele ministerele. „Fiecare minister are propriul lui program, propria sa bază de date: Minsterul de Interne are 7 baze de date, Ministerul Muncii are 4 baze de date, Ministerul Sănătăţii are 3 baze de date, şi aşa mai departe. Din astea nici una nu se poate interconecta cu celelalte, nici măcar cu cele din cadrul aceluiaşi minster. Aici e drama. Nu există interoperabilitate, sunt incompatibilie din cauza tehnologiei, a formatului de date, a modului de înregistrare.”
Soluţia găsită de ministru ar fi strângerea tuturor bazelor de date sub acelaşi acoperiş şi reorganizarea lor conform unui set comun de reguli.„Sunt 68 mari ordonatori de credite şi sunt 3.300 de autorităţi publice locale. Noi vrem o bază de date unică. Toată lumea să aibă aceeaşi bază de date, pe aceeaşi structură, acelaşi format.”
În versiunea imaginată de Sandu structura acestei baze de date ar fi piramidală, împărţită apoi pe niveluri de acces în funcţie de autoritatea publică acreditată. „La nivelul de bază toată lumea are acces; de la nivelul 1 la nivelul 68 au acces pana la 3.300 de autoritati publice locale , la nivelul 2 nu mai au acces decât Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii, la nivelul 3 doar Ministerul de Finanţe şi ANAF-ul, la nivelul 4 nu mai e decât MAI-ul, după care, înspre vârf nu mai avem aprobare decât cu CSAT-ul.”
Odată stânse toate datele la un loc interoperabilitatea nu ar mai fi o problemă iar fluxurile de date ar fi mai uşor de trasat. Ministrul Sandu recunoaşte că prin această variantă ar fi posibilă păstrarea unei evidenţe mai clare asupra fiecărui cetăţean sau firme, ducând astfel la eliminarea evaziunii fiscale. „ În momentul ăsta se pune ordine şi disciplină în tot”, spune el.”
Când Ministerul de Finanţe vrea să te identifice ca persoană te cauta şi vede: Gabriel Sandu, eşti acţionar în 3 firme, ai 3 maşini, ai 2 case, în momentul ăsta ai de plătit statului 1427 de lei până la data de 24.03. Sau să zicem că vrem să investigăm politicile sociale. Atunci folosim motorul de cautare: Gabriel Sandu – tu ai dreptul la un singur ajutor social dar tu primeşti 7, din 7 direcţii.” Cercetările se vor face şi automat, în momentul în care un contribuabil cere eliberarea unor acte. „Să zicem ca vrei să iti înscrii maşina. Ai depus toate documentele, le-ai dat drumul online, în maxim X ore trebuie să ţi se întoarcă înapoi înregistrate. Între timp se verifică dacă maşina e furată, dacă ai toate taxele şi impozitele plătite, etc. În momentul în care te identifică nu-ţi eliberează niciun document dacă nu eşti cu toate taxele şi impozitele plătite la zi.”
Până acum Sandu spune că a preluat deja de la ANAF 6.000 de contribuabili mari şi 18.000 de contribuabili medii iar până la sfârşitul anului viitor şi-a propus să înscrie în Sistemul Electronic National toţi cei 600.000 de contribuabili persoane juridice. Cu toate acestea el nu se aşteaptă ca transferul datelor de la ministere în baza de date unică din subordinea MCSI să decurgă lin.
„Când am să vreau să iau toate bazele astea de date toată lumea o să explodeze, pentru că toţi sunt stăpâni pe baza lor de date şi fiecare face ce vrea cu ea. Forţa fiecărui minister e baza lui de date iar în momentul în care toate acestea se interconectează şi nimeni nu mai alege furnizori sau beneficiari şi toată lumea este obligată să lucreze în acelaşi sistem asta limitează enorm puterile fiecărei instituţii în parte.”
Astăzi sunt înregistrate în Sistemul Electronic Naţional 12.500 de instituţii publice, încă pe atâtea rămânând în continuare pe dinafară – ministrul Sandu spune că le-a obligat, le-a urmărit însă nu a putut să facă asta în fiecare zi precum picătura chinezească. Vor fi obligate oricum să facă acest lucru în curând. „Planificarea şi execuţia bugetară online nu se va mai putea face decât dacă ai număr, o semnătură electronică şi dacă eşti în Sistemul Electronic Naţional, dacă eşti în eRomânia. Nu le ai, nu ţi se deschide creditul bugetar, nu ţi se deschide creditul bugetar, nu faci execuţie”, spune Sandu. Planificarea şi execuţia bugetară online ar aduce cu ea transparentizarea tuturor tranzacţiilor din interiorul statului si nu ar mai lăsa loc pentru evaziune fiscală. „E un control foarte bun al cheltuielilor şi al încasărilor pentru că online eu ştiu foarte clar unde sunt banii: dacă azi am primit 10 lei odată ce ei s-au plătit apar imediat online şi Ministerul de Finanţe îi vede. Deci totul se face foarte clar.”
IBM Blue Gene – creierul eRomâniei?
În spatele platformei ar urma să stea un super computer, IBM Blue Gene, creierul proiectului eRomânia după cum îl numeşte Sandu, care ar urma să ţină loc de centru de stocare a datelor dar şi de computer central, care procesează datele din sistem şi le direcţionează între ministere. Supercomputerul pe care Sandu vrea să îl pună în centrul administraţiei publice digitale din România costă 77 de milioane de euro şi poate ajunge în România în maxim 4 luni din momentul în care Guvernul îi dă ok-ul.
„Banii putem să îi achităm în 5 ani – întâi ni-l dau şi abia apoi începem să îl plătim.Va fi creierul întregului Guvern. Fiecare minister va avea o capacitate de procesare şi o capacitate de stocare în cadrul Supercomputerului. Ne-mai-cumpărând pentru fiecare minister computere, terminale, procesoare şi aşa mai departe, economiile sunt uriaşe.” Deşi Sandu spune pe nerăsuflate preţul supercomputerului pentru care a vorbit deja la IBM recunoaşte că ministerul nu s-a hotărât asupra unei capacităţi fiindcă nu se ştie încă de cât spaţiu va avea nevoie fiecare instituţie în parte. „Trebuie să facem memorandum şi fiecare minister va trebui să estimeze cât spaţiu le trebuie în prima fază. Eu sunt conştient că computerul pe care-l iau acum la momentul 2 va fi mic, pentru că atunci vor fi 18 milioane de utilizatori persoane fizice şi 600.000 de firme, va fi destul de complicat.”
Sandu spune ca varianta supercomputerului IBM ar aduce economii în ceea ce priveşte licenţele sistemelor de operare pe care statul român trebuie să le achite odată la 4 ani. Anul trecut România a plătit 100 de milioane de euro pentru licenţele Windows ale computerelor din cele 19 ministere. „În momentul ăsta în Guvernul României se derulează 500 de milioane de euro programe de IT, însă în momentul acela (n.red. odată cu aducerea supercomputerului IBM) din 500 de milioane rămân doar 5 milioane. Când apare supercomputerul Microsoft o să aibă o problemă: acum am cumpărat 100.000 de licenţe iar atunci voi cumpăra O licenţă pentru tot computerul. Acum am nevoie de 150.000 de computere, atunci voi avea nevoie de 19 – câte unul în fiecare minister – şi doar acelea vor trebui să aibă Windows. Sistemul central care va trebui autentificat va fi doar unul.”
Pambuccian e sceptic în ceea ce priveşte varianta IBM şi în privinţa economiilor pe care MCSI-ul le-ar putea face cumpărând acest supercomputer.”Nu cumva din cauza IBM-ului s-a preferat varianta asta? Fiindca un supercomputer e al naibii de scump şi în funcţie de capacitatea aleasă 77 de milioane s-ar putea face uşor 150 sau 350 de milioane de euro.”
Cât despre afirmaţia lui Sandu, că se vor face economii considerabile prin folosirea capacităţii de procesare a supercomputerului pentru cele 19 ministere, i se pare complet nefazabilă. “Câte terminale ar urma să folosească capacitatea supercomputerului? 100.000? Asta e o glumă!”, spune Pambuccian.”Poate dacă mai adaugăm în preţul supercomputerului încă vreo 300 de milioane de euro, altfel nu. Eu nu cred foarte tare în aplicaţiile mari. În primul rand nu ştim ce valoare ar avea licenţa aia unică pentru supercomputer. Iar dacă fiecare computer urmează să se conecteze la el atunci ar trebui să plătesc şi licenţa lor şi a supercomputerului şi aş putea să am în continuare 100. 000 de licenţe PLUS cea a supercomputerului. De ce nu rulează acum un Linux? Şi acum s-ar putea apela la aceeaşi soluţie la urma urmei – chestia asta chiar nu are legatură.”
De ce baza de date unică nu e cea mai bună soluţie
Mai mult, Pambuccian crede că abordarea centralizată propusă de ministrul Sandu ar fi o greşeală şi că o aplicaţie de e-guvernare nu începe prin a cheltui bani pe hardware. “Asta este o abordare de anii 80. Este exact în direcţia opusă faţă de cea în care se mişcă omenirea astăzi. Lumea a renunţat de mult la abordări centralizate şi a trecut la cele distribuite care sunt mai ieftine, mai sigure şi mai robuste decât orice sistem centralizat.” În opinia lui Pambuccian 90% din hardware-ul necesar pentru construirea aplicaţiei de e-guvernare există deja în dotarea fiecarui minister în parte. “Bazele de date există deja iar problema interoperabilităţii e foarte simplu de rezolvat dacă la capatul fiecarei baze de date punem un decodor al informatiei. Aceste decodoare pot traduce în fracţiuni de secundă informaţiile într-un format unic, fără alte investiţii.”
Un alt argument împotriva bazei de date unice ţine de siguranţă. „Să presupunem că se întâmplă ceva cu baza de date unică şi cu backup-ul ei. Ce se întâmplă atunci? Nimic nu e absolut sigur – şi atunci cu cât lucrurile sunt ţinute mai distribuit cu atât sistemul în sine e mai robust. În al doilea rând timpii de răspuns sunt mult mai rapizi când sistemul e distribuit. Dacă ai foarte multe ţevi pe care trimiţi pachetele de informaţie totul curge mult mai repede. În schimb dacă ai o singură ţeava în interior, oricât ai supradimensiona-o la un moment dat tot se va înfunda.”
Abordarea lui Pambuccian se situează la polul opus faţă de proiectul realizat de Ministerul Comunicaţiilor. “Eu aş propune o soluţie mult mai simplă şi mai ieftină care spune aşa: fiecare îşi ţine acasă ce are de ţinut, cu drepturi de acces. Într-o reţea care ţine toate datele partajat încărcarea e mult mai echilibrată iar asta înseamnă costuri mai mici.
De ce credeţi că cei care asigură suport hardware pentru jocurile de tip MMORPG (n.red. multiplayer online), care au zeci de milioane de utilizatori de pe toată planeta, preferă sistemele distribuite, fiind ţinute pe ferme de servere amplasate în locuri diferite, în loc să sară toţi buluc într-un singur loc? Fiindcă altfel sistemul nu ar face faţă”, explică el.”Până la urmă când vrem să vedem cum e bine şi cum e rău ne uităm la piaţa liberă, acolo unde nimeni nu vine fiindcă zice cineva iar principalul interes este să-şi minimizeze costurile.
Dacă gândim sistemul în mod distribuit cheltuielile devin mult mai mici pentru că facem şi un inventar a ceea ce avem iar ce avem nu are rost sa mai cumpărăm sau sa mai refacem. Totul e să integrăm ce avem şi să implementam nişte conectori soft, o chestiune banală.”
Pambuccian crede că felul în care proiectul eRomânia a debutat e greşit şi că înainte de toate ar trebui realizată o analiză generalizată la nivelul întregii administraţii publice. După părerea şefului comisiei IT&C a Camerei Deputaţilor realizarea unei aplicaţii de e-guvernare care chiar să funcţioneze ar trebui să înceapă cu inventarierea tipurilor de datelor folosite de instituţiile publice şi crearea unui flux coerent al acestora într-o aplicaţie de backoffice. “E mult mai ieftin să faci mai întâi o analiză serioasă. Nimeni n-a facut niciodată o analiză care să inventarieze clar ce avem”, spune el.
Ca să aibă succes eRomânia are nevoie de mai mult suport
Prognoza de economisire a 30% din cheltuielile de operare ale statului se bazează pe faptul că, odată cu implementarea proiectului eRomânia, vor fi eliminate o serie de cheltuieli. Un loc fruntaş pe această listă îl ocupă cheltuielile cu funcţionarii publici care nu vor mai fi necesari odată ce plăţile nu se vor mai face la ghişeu iar căratul unui document dintr-o instituţie publică în alta va cădea în sarcina sistemului informatizat.
Deşi Sandu spune că hotărârea sa de nezdruncinat este ca plata la ghişeu să dispară cu totul până la sfârşitul anului viitor, decizia referitoare la soarta funcţionarilor de la aceste ghişee nu îi aparţine, aceştia fiind în subordinea Ministerul Administraţiei şi Internelor. „În România, din 1,5 milioane de funcţionari publici cât sunt azi, la momentul D vor rămâne numai câţi or să fie necesari”, recunoaşte Sandu. Întrebat însă ce înseamnă acest lucru el recunoaşte că nu are competenţa de a decide. „Nu ştiu, aici nu am idee. Eu ştiu un singur lucru: că vor trebui să existe 3.300 de ofiţeri de e-guvernare care vor face treaba muuultor oameni, poate a 33.000 sau a 330.000.”
Şi Pambuccian e de părere că anumite aspecte ale proiectului de digitalizare a României depăşesc compentenţele Ministerului Comunicaţiilor şi tocmai de aceea crede că fără o bază de suport mai extinsă acesta nu va putea fi transpus în practică.„Lucrurile astea sunt mult peste competenţa lui. După părerea mea project managerul eRomânia ar trebui să fie MCSI-ul pe partea pur tehnică dar, pentru că acest proiect implică aspecte care nu au nicio treabă cu tehnologia informaţiei, ar trebui creat un grup interministerial care să îl coordoneze. Fără Primul Ministru, care are viziunea de ansamblu, şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, care are partea de administraţie, nu se poate construi nimic. Altfel facem un proiect eRomânia dar nu tăiem costurile pentru care l-am făcut.”
Soluţia pentru cheltuirea responsabilă a fondurilor alocate proiectului eRomania ar fi, după părerea lui Pambuccian şi Manolea, o amplă discuţie publică care să arate care sunt adevăratele nevoi şi cerinţe ale contribuabililor. „Cred că o discuţie publică este necesară fiindcă e o chestiune care o să ne influenţeze viaţa pe termen lung – în bine sau în a rămâne lucrurile la fel. Când am luat măsura care făce posibilă plăta online a taxelor şi impozitelor locale toţi eram siguri că lumea va intra în joc şi că va fi ok. Şi n-a fost aşa, dintr-o serie de motive. Dacă tot facem un lucru e bine să avem feedback-uri clare şi să vedem ce se intampla si în partea cealaltă, la utilizator, ce vrea el. Pentru că s-ar putea ca ceea ce credem noi că vor aceştia să fie greşit.”
