Citi: În Septembrie ar putea să apară probleme privind implementarea acordului României cu FMI

acordul cu FMI, comisia europeana, deficit bugetar, FMI

„În timp ce majoritatea măsurilor necesare pentru atingerea ţintei de deficit din 2010 sunt legate de cheltuile şi reprezintă un factor favorabil pentru calitatea ajustării, perspectivele economice sumbre vor face mai puţin acceptabile pentru Guvern, din punct de vedere politic, respectarea ţintei sau adoptarea unor măsuri suplimentare neprevăzute. Ţinând cont de acest avertisment, ne menţinem opinia că a patra revizuire a acordului stand-by se va încheia probabil cu succes, la jumătatea lunii iunie. Privind mai departe, credem că este improbabil să apară unele probleme în implementarea acordului înainte de luna septembrie, când va avea loc a cincea revizuire”, se arată într-un raport al analiştilor Citi.

România trebuie să reducă deficitul bugetar la 5,9% din PIB în acest an, iar analiştii Citi estimează că bugetul consolidat va închide acest an cu un sold negativ de 6,2% din PIB.

Analiştii notează că nu sunt surprinşi de revenirea economică „anemică” având în vedere gradul ridicat de supraîncălzire înregistrat înainte de criză.

„Totuşi, devenim din ce în ce mai îngrijoraţi de absenţa oricărui semn consistent de revenire. Şomajul a înregistrat un trend crescător încă din august 2008, până la 8,4% în luna martie. (…) Indicatorii privind încrederea nu oferă prea multă speranţă, stârnind temeri faţă de puterea revenirii economice de care este mare nevoie”, consideră analiştii Citi.

Ei notează că riscurile pentru prognoza de creştere economică de 1,3% în acest an sunt în sensul descrescător, dar nu şi-au modificat estimarea. Fondul Monetar Internaţional a anunţat că a redus în scădere prognoza de creştere economică pentru România de la 1,3% la 0,8%.

Analiştii Citi arată că rata de schimb euro/leu a înregistrat în ultima lună cea mai slabă performanţă dintre valutele din regiune, în pofida faptului că nu există presiuni legate de contul de capital şi este probabilă încheiere celei de-a patra revizuiri a acordului cu FMI din luna iunie.

Citi consideră că există doi factori principali pentru performanţa „dezamăgitoare” înregistrată de leu în ultima perioadă, respectiv declaraţiile unor oficiali ai BNR care au întărit convingerea că banca naţională nu va permite o apreciere semnificativă a monedei şi posibilele probleme privind implementarea programului stabilit cu FMI-ul, care ar putea apărea la cea de-a cincea revizuire a acordului.

Analiştii anticipează că rata de schimb euro/leu se va situa în jur de 4,13 în trimestrul al treilea şi la 4,15 până la finele anului.

Pe de altă parte, Citi consideră că BNR va reduce dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale în luna mai, la 6,25%, şi nu exclud o relaxare mai agresivă a politicii monetare în funcţie de evoluţiile leului şi preţurilor.

Analiştii estimează că rata inflaţiei va scădea de la 4,7% în 2009 la 4,5% în acest an.

România a încheiat în primăvara anului trecut acorduri cu mai multe instituţii internaţionale, respectiv FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru un pachet de finanţare în sumă de aproximativ 20 miliarde de euro.