Preşedintele Agrostar crede că România ar trebui să ia exemplul altor state europene şi să facă, legal, diferenţa între producător agricol şi ţăran. În Franţa, de exemplu, impozitele ocolesc ţăranii care vând de până la până în 10.000 de euro.
„Noi în România avem o problemă gravă din punct de vedere social în mediul rural. Avem aceşti ţărani care practică agricultura de subzistenţă. O perioadă scurtă din an, ei sunt în pieţe undeva la 10% şi vând aceste produse în piaţă. Nu putem să-i punem pe acelaşi palier cu producătorii agricoli sau cu aceşti comercianţi care şi-au făcut o afacere din vânzarea de produse agricole”, a declarat Nicolae.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă prevede ca fiecare producător să aibă casă de marcat şi să rupă bon pentru fiecare legătură de ceapă sau de pătrunjel.
„Sunt 3,4, 10 tarabe închiriate de SRL-ul x sau y care are certificat de producator dar nu are în spate nici măcar un metru de teren cultivat cu legume sau orice altă activitate agricolă. Se duce colctează marfa de la ţăran şi ne trezim la preţuri de trei patru ori mai mari şi dacă îi întrebăm dacă a eliberat factura pentru ţăran bineînţeles că o să ridice din umeri”, explică preşedintele Agrostar.
Chiar dacă ar vrea să se supună regulilor ordonanţei de urgenţă, ţăranii nu şi-ar putea permite să facă acest lucru, spune preşedintele Agrostar. Cheluielile sunt mult prea mari pentru bugetul lor. O rezolvare a situatiei ar putea veni miercuri, odată cu noua şedinţă de Guvern.