România e gata să primească un alt mare producător auto. Va fi din China sau din India?

auto-dacia, Automobile Dacia, Constantin Stroe, Dacia, Dacia Logan, Dacia Sandero, Ford, masini dacia, mercedes, producători, producatori auto, Renault, Tata Motors, Volvo

România are potenţial, din toate de punctele de vedere, pentru a atrage încă un producător de automobile, al treilea, şi chiar sunt perspective şi semnale în acest sens, a declarat, marţi, a spus pentru Mediafax  vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe.

„Intrarea pe piaţă a unui nou constructor nu va afecta poziţia Dacia, exemplu fiind prezenţa Ford, care, din contră, stimulează industria auto locală”, a afirmat Stroe la conferinţa „Mediafax Talks about Auto Industry”.

Oficialul Dacia nu a mai oferit însă şi alte detalii legate despre posibila venire a unui alt mare constructor în România.

Totuşi, în prezentarea susţinută în cadrul conferinţei, Stroe a afirmat că „industriile auto din China şi India dispun de pieţe interne şi zonale uriaşe, pe care le protejează”. Mai mult,  vicepreşedintele Dacia spune legat de ţările amintite că „se pregatesc primele investiţii auto mari in UE” şi a lansat o întrebare pentru industrie: „În aceste condiţii, este de dorit sau nu o uzină a unui constructor chinez în România?”

În România sunt prezenţi doi producători auto – Automobile Dacia, controlată de grupul francez Renault, şi Ford România, deţinută de constructorul american Ford, cu o unitate de producţie la Craiova.

Mercedes-Benz a luat în calcul, în 2008, construcţia unei fabrici de automobile în România, însă a preferat să investească în Ungaria. Tot atunci PSA Peugeot Citroen şi Mitsubishi au analizat varianta deschiderii unei uzine de motoare, respectiv a unei unităţi de producţie a componentelor auto, însă aceste planuri nu s-au concretizat.

Recent compania chineză Zhejiang Geely Holding Group a achiziţionat Volvo deschizând astfel drumul investitorilor asiatici spre Europa.

Grupul indian Tata Motors a cumpărat de la Ford pentru 1,7 miliarde lire sterline, în iunie 2008 compania Jaguar Land Rover, intrând astfel direct pe segmentul premium pe piaţa europeană. 

Cum investitorii europeni sau cei niponi nu prea sunt interesaţi de accesarea infrastructurii auto româneşti sunt şanse reale pentru a vedea în următorii ani o investiţie importantă la nivel de producţie auto a unor mari grupuri din zona asiatică. 

Ultimele Articole