Revista presei interne 28.04.2010 – Cu 20.000 de euro, o casă poate produce energie

Adevarul, capital, ce scriu ziarele, Gandul, jurnalul, presa, presa-interna, revista presei, revista presei online, revista presei ro, Romania Libera, ziar, Ziarul Financiar

Primăria Capitalei vrea să investească 13 milioane de euro pentru susţinerea unui mega-mall – proiectul Colosseum (350 milioane de euro), scrie Gândul.  Lucrările ar urma să se deruleze timp de 12 luni iar investiţia este necesară, după cum reiese din expunerea de motive semnată de primarul general, Sorin Oprescu, „pentru dezvoltarea complexului comercial Colosseum”. În toamna anului trecut, investitorii au anunţat că proiectul Colosseum reprezintă o investiţie de aproximativ 350 de milioane de euro.

Cu 20.000 €, o casă poate produce energie. O gospodărie poate deveni independentă energetic în urma unei investiţii de doar 20.000 de euro, prin instalarea unui sistem fotovoltaic, producţia de electricitate fiind suficientă atât pentru consumul casnic a patru persoane, cât şi pentru încălzirea locuinţei. În plus, excesul de energie ar putea fi livrat către sistemul energetic naţional dacă ar exista cadrul legal necasar, scrie Ziarul Financiar.

Dacia nu mai este maşina românului, scrie Curierul Naţional. Puterea scăzută de cumpărare a românului, dar şi numeroasele taxe pe care le are de plătit la achiziţia autoturismelor au tras în jos piaţa auto din România, chiar dacă vânzările Dacia în Europa sunt excelente şi într-o continuă creştere.

Nu au fost niciodată asfaltate, nu sunt nici măcar pietruite, sunt tronsoane de pământ care au statutul oficial de drum naţional. Adevărul vă prezintă aventurile riscante ale unei călătorii cu maşina pe tronsoanele off-road care apar în statisticile oficiale drept drumuri naţionale.

Deşi de mai bine de un an se vorbeşte despre reducerea aparatului birocratic, numeroase instituţii publice au anul acesta bugete şi scheme de personal mai mari decât în 2009. Ba chiar continuă să facă angajări, scrie Capital.ro.

Energia, industria auto şi prelucrarea lemnului sunt principalele ţinte ale investitorilor străini, scrie România Liberă. Încă un producător auto intenţionează să vină în România, după ce Ford a pornit în sfârşit producţia, proiectele eoliene vor intra de anul acesta în producţie, iar pe piaţa exploatării şi prelucrării lemnului se încinge concurenţa. În total, analiştii financiari estimează că investiţiile străine directe pentru anul acesta ar putea ajunge la aproape 5 miliarde euro, la fel ca anul trecut, dar la jumătate faţă de vârful din 2008.