The Economist: UE nu-şi permite să salveze şi Spania

ajutor pentru grecia, criza din Grecia, Grecia, Portugalia, spania, The Economist

Uniunea Europeană este celebră pentru faptul că se mobilizează cu greu într-o anumită direcţie şi abia în urma unui stimul puternic, precum o perioadă de criză. Şi în cazul Greciei au fost nevoie de aproape trei luni pentru a se ajunge la un consens în privinţa salvării ţării. La început, oficialii europeni au sperat că declaraţiile politice puternice de sprijin vor fi de ajuns pentru a calma tensiunile din pieţe.

Acum, aceiaşi lideri europeni speră ca o sumă impresionantă, de 110 miliarde de euro, să ofere un răgaz Greciei în faţa pieţelor, comentează jurnaliştii prestigioasei reviste britanice The Economist. Întrebarea este ce se întâmplă dacă investitorii îşi pierd încrederea într-o ţară ca Portugalia. Probabil că nimic, deoarece Portugalia şi Grecia sunt state relativ mici. Dar dacă se ajunge la ţări mai mari, precum Spania, care ar mobiliza sume de ordinul miilor de miliarde de euro? Uniunea Europeană nu îşi poate permite să salveze Spania, scrie The Economist, citând un oficial european care a dorit să rămână anonim.

Şi în privinţa Greciei există încă o mare necunoscută: dacă planul de salvare va funcţiona, scenariu admis de politicienii europeni, însă doar în discuţiile neoficiale. În aceste condiţii, păstrarea euro pe linia de plutire în următorii ani va fi o ţintă extrem de dificilă pentru Bruxelles, conchid jurnaliştii britanici.

Ultimele Articole