Când însă „sursa” este guvernamentală, mă întreb dacă o astfel de informare nu ar putea căpăta conotaţie penală. Pentru că nu mai târziu de săptămâna aceasta şi toată săptămâna trecută, ministrul finanţelor a ţinut-o sus şi tare că nu se majorează taxele şi impozitele. De aici şi până la cota unică de 20% şi, simultan, TVA de 25% este o cu totul altă poveste. A minţit ministrul finanţelor? A minţit guvernul României prin ministrul finanţelor? Asta este guvernare?
Precizez de la început că nu cred în majorarea cu 4 puncte procentuale a cotei unice simultan cu majorarea TVA cu 6 puncte procentuale. Mi se pare necredibil, cu excepţia cazului în care situaţia este mai disperată decât pare. A fi mai disperată decât pare, înseamnă că ministerul de finanţe a minţit în execuţia bugetară pentru anul 2009, şi în execuţia bugetară pentru primul trimestru al acestui an. A ascuns cheltuieli despre care sigur ştia că trebuia să le facă.
Cum s-a ajuns la majorarea de taxe? Este simplu. Deficitul bugetar pentru anul 2010 era construit pe o creştere economică de 1,3% şi un deficit bugetar de 5,9% din PIB. Revizuirea creşterii economice la +0,8% atrage un deficit suplimentar de 0,2 punte procentuale. Revizuirea lui 0,8 până la zero (cred că proiecţia de creştere economică negativă ca scenariu de bază va fi avansată ceva mai târziu) conduce la o majorare a deficitului bugetar cu încă 0,3% din PIB. Adică 6,5% din PIB. La asta se mai adaugă perspectiva neîncasării celor 600 de milioane de EURO, contravaloarea împrumutului dat Rompetrolului lui Patriciu, preluat acum de kazahi, şi ajungem la 7% din PIB. Şi având în vedere costurile finanţării deficitului, mai punem un punct procentual costuri cu dobânzile (în primul trimestru, în fiecare zi din cele 90 am plătit 4,54 milioane de EURO ca dobânzi pentru finanţarea directă a deficitului). Şi aşa, dacă lucrurile vor merge în continuare cum au mers în primul trimestru, deficitul bugetar la sfârşitul anului va fi mai mare decât cel de anul trecut : 8% din PIB (în condiţiile în care PIB nu creşte, ba din contră, presiunile sunt de contracţie).
Citeşte mai departe editorialul lui Radu Soviani pe Standard.ro
