CE: Deficitul bugetar al României poate atinge 8% din PIB în 2010 fără măsuri suplimentare

comisia europeana, deficit bugetar, PIB, prognoza de primavara, România

Raportul arată că, deşi scăderea PIB este ciclică în România, fiind asociată cu criza economică şi financiară, aceasta ar putea avea consecinţe negative asupra creşterii economice pe termen mediu, mai ales în urma reducerii investiţiilor şi majorării şomajului.

În plus, impactul crizei economice coincide cu efectele negative ale îmbătrânirii populaţiei şi emigrării masive asupra productivităţii.

Creşterea reală a produsului intern brut ar urma să îşi revină în 2010, potrivit estimărilor CE, care mizează pe un avans al PIB de 0,8% în acest an – estimare identică cu cea a FMI -, care ar urma să accelereze la 3,5% în 2011. În prognoza anterioară, CE miza pe un avans al economiei româneşti de doar 0,5% în acest an.

Aşteptările de îmbunătăţire a condiţiilor economice în 2010 au la bază revigorarea cererii externe şi investiţiilor străine directe. O creştere a consumului privat nu se va face simţită prea curând din cauza creşterii lente a salariilor, menţinerii şomajului la cote ridicate şi accesului dificil la credite, consideră CE.

De asemenea, investiţiile vor rămâne reduse din cauza ratelor scăzute de utilizare a capitalului, constrângerilor legate de credite şi incertitudinilor de pe piaţă. Toate acestea relevă o revenire lentă de-a lungul acestui an,potrivit Comisiei.

Situaţia s-ar putea schimba, însă, în 2011, când CE se aşteaptă ca avansul PIB să accelereze datorită unei creşteri de 4,2% a cheltuielilor pentru consumul privat, precum şi a unei creşteri de 5,8% a cheltuielilor pentru investiţii.

CE se aşteaptă ca nivelul cheltuielilor guvernamentale să fie menţinute la cote scăzute, ca urmare a necesităţii de a continua consolidarea fiscală. Sectorul extern va avea cel mai probabil o contribuţie negativă la creşterea PIB, având în vedere că revigorarea cererii va duce la o creştere semnificativă a importurilor.

Dezechilibrele externe şi fiscale care au contribuit la recesiunea severă din România vor continua, cel mai probabil, în perioada următoare. Estimările CE vizează o menţinere în 2010 a deficitului de cont curent la nivelul de anul trecut, de 4,4% din PIB. Deficitul extern ar urma să urce la 5,6% din PIB în 2011, nivel considerat „uşor de gestionat”, pe fondul creşterii cererii începând de anul viitor.

În ceea ce priveşte evoluţia inflaţiei, prognoza CE ia în calcul recentele majorări ale accizelor la tutun şi petrol, creşterea preţurilor internaţionale la energie, dar şi efectul de temperare dat de scăderea cererii interne, în special în prima jumătate a anului. Ca urmare a acestor aşteptări, CE mizează pe limitarea inflaţiei la 4,3% în 2010 şi la 3% în 2011.

Pe piaţa muncii din România, CE nu întrevede o reducere a ratei şomajului în această etapă incipientă a revenirii economice. Ţinând cont de „diferenţa obişnuită dintre momentul în care economia începe să-şi revină şi scăderea şomajului”, CE estimează o creştere până la 8,5% a ratei medii a şomajului în 2010, urmând ca în 2011 să se înregistreze o scădere la 7,9%.

Ultimele Articole