“Anul trecut, în cadrul expoziţiei, s-au vândut aproximativ 15 ambarcaţiuni, contracte semnate în cadrul expoziţiei. După terminarea expoziţiei, într-un termen de 3-4 săptămâni, s-au vândut aproximativ 70-80 de ambarcaţiuni”, spune Craiciu.
Potrivit oficialului, anul acesta se vor vinde mai puţine ambarcaţiuni din cauza situaţiei economico-financiare, dar şi preţurile sunt mai mici, pentru bărcile standard reducerile ajungând până la 10% faţă de anul trecut.
„Expoziţia este un pic mai mică faţă de anul trecut, ca şi suprafaţă, are în jur de 10.000 mp. Anul trecut a avut aproape de 13.000 mp”, spune oficialul.
Preţurile ambarcaţiunilor pleacă de la 5.000 de euro, majoritatea având preţuri cuprinse între 20.000 şi 30.000 de euro.
„Sunt anumiţi dealeri care au reduceri de până la 30% pe durata expoziţiei”, a spus Craiciu.
Romanian Boat Show 2010 are loc la Băneasa Shoping City, iar biletul de intrare costă 15 lei.
Expoziţia este deschisă până duminică, iar programul de vizitare este între 10.00 şi 20.00.
Vedeta expoziţiei este iahtul Princess 42, care poate ajunge până la 460.000 de lire sterline, în funcţie de motorizarea aleasă şi tipul de accesorii.
Va exista şi o ediţie de vară a evenimentului, care va avea loc în Portul Tomis din Constanţa, în perioada 16-20 iunie.