Sotheby’s a vândut un diamant de 7,64 de carate pentru 8,9 mil. de franci elveţieni

bijuterii, Diamant, lux, Sotheby's, sotheby-s

Femeilor le plac diamantele iar bărbaţii prezenţi la licitaţia de primăvară a casei Sotheby’ au fost generoşi. Diamantele şlefuite şi bijuteriile de lux s-au vândut ca pâinea caldă iar preţurile finale au stabilit noi recorduri.

Vedeta colecţiei a fost un diamant albastru de 7, 64 de carate lucrat pe un inel de aur galben şi platină care s-a vândut cu 8,9 milioane de franci elveţieni, un record pentru acest timp de diamant.

” Nu îmi amintesc să fi avut în ultimii ani vânzări ca cele de acum. A fost extraordinar. S-a licitat cu mult peste estimări. Absolut fantastic”, a declarat David Bennett, preşedintele Sotheby’s bijuterii.

” Nu m-a surprins faptul că au fost mulţi ofertanţi. Ceea ce m-a surprins pe mine ca vânzător au fost sumele şi nivelul până la care investitorii au fost dispuşi să liciteze”, a mai precizat Bennett

Rivala Sotheby’s, casa de licitaţii Christie’s a avut şi ea zilele acestea recordurile ei. Celebra lucrare a pictorului american Jasper Johns, Steagul, s-a vândut la preţul de 28,6 milioane de dolari. Tabloul a fost pictat între 1960-1966 şi reproduce steagul american.

” Este un simbol. Lucrarea este pur şi simplu o emblemă şi nu îi poţi exprima puterea în cuvinte. Uneori imaginile sunt mai puternice decât cuvintele iar această lucrare are o energie extraordinară”, spune Amy Capellazzo, reprezentant Christie’s.

Christie’s a avut vânzări de 232 de milioane de dolari în a treia seară în care ea şi rivala ei Sotheby’s şi-au depăşit estimările privind încasările pentru colecţiile de primăvară. Din 79 de obiecte numai 5 au rămas nevândute.

Ultimele Articole