În luna martie, 193.004 de parinţi au beneficiat de indemnizaţia pentru creşterea copilului cu vârsta sub 2 sau 3 ani, valoarea acestora ridicându-se la aproape 190 de milioane de lei. „Aceasta este o sumă care nu creşte sau scade foarte mult de la lună la lună”, a declarat pentru REALITATEA.NET preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, Viorel Alexandru. Astfel, în medie, fiecare părinte a primit în martie 980 de lei lunar pentru creşterea copilului.
Indemnizaţia, care sărăceşte bugetul ţării atât de mult încât trebuie redusă (după cum au anunţat unele surse din Ministerul Muncii), păleşte însă în comparaţie cu bugetele de care beneficiază aleşii ţării.
Astfel, dacă mămicile primesc de la bugetul de stat în medie 980 de lei pentru creşterea copilului, deputaţii au la dispoziţie 10.000 de lei pe lună pentru materiale de întreţinere şi pentru salariile angajaţilor.
În luna martie, deputatul democrat-liberal Mihai Boldea a primit de la bugetul de stat 5.089 de lei pentru a-şi achita chiria la biroul de parlamentar din teritoriu. El a fost urmat de liberalii Ilie Morega, cu 4758 lei şi Cornel Pieptea 3896 lei.
La aceste sume se adaugă şi cele destinate întreţinerii birourilor parlamentare. Astfel, deputatul PSD Cătălin-Ioan Nechifor a cheltuit 7021 lei doar pentru întreţinerea biroului său, urmat de Aurel Vlădoiu cu 6504 lei şi Virgil Pop cu 6255 lei.
Citeşte pe REALITATEA.NET cât este factura telefonică a parlamentarilor