Oamenii de afaceri spun că Finanţele i-au anunţat că vor să taie contribuţia la pensiile private obligatorii de la 2,5% la doar 0,5%, fără să renunţe însă la tăierea pensiilor actuale cu 15%. Dan Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), a declarat că „această decizie reprezintă o naţionalizare a pensiilor private care amanetează viitorul persoanelor care au astăzi în jur de 30 de ani”, citat de Evenimentul Zilei.
Auditorii interni din sectorul public vor primi majorări salariale după ce, anul trecut, guvernanţii au decis reducerea sporurilor. Executivul intenţionează să modifice printr-un proiect de lege pachetul salarial acordat auditorilor interni din instituţiile publice. Astfel, aproape 6.000 de funcţionari publici angajaţi ca auditori interni vor beneficia de un spor fix de 25% din salariu, deci de o majorare a veniturilor, scrie
România Liberă.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are în subordine, printre altele, şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, aceasta fiind „organul de specialitate al administraţiei publice centrale” prin care „se realizează atribuţiile în domeniul cercetării”. ANCS are în subordine o serie de institute naţionale de cercetare şi dezvoltare, unde sunt angajaţi cercetători din diverse domenii. Ce salarii au aceştia? Capital.ro a realizat un top al celor mai mari salarii medii brute din aceste institute, pe baza informaţiilor obţinue din Monitorul Oficial, unde s-au publicat bugetele pe 2010 ale acestor institute.
Inspectorii de muncă au descoperit că o treime dintre locuitorii comunei doljene Sadova care primesc bani de la stat se lăfăie în case cu etaj, superdotate, potrivit Adevărul. Anchetele sociale au fost făcute superficial şi sute de mii de lei date drept ajutoare sociale de la stat au fost aruncate în buzunarele unor „sărmani“ cu vile şi bolizi la poartă.
Cele mai mari 50 de companii farmaceutice din Romania au rulat anul trecut afaceri de 1,79 mld. euro, adica 1,5% din PIB, potrivit calculelor făcute de Ziarul Finaniciar pe baza datelor companiei de analiza si studii de piata Cegedim. Acestea au avut vanzari mai mici cu circa 2% (in euro) comparativ cu rezultatele din 2008, iar cumulat au generat aproape 94% din intreaga piata.
Clubul de fotbal „Rapid Bucureşti”, patronat de omul de afaceri George Copos, vrea să ia un credit de 2,2 milioane de euro de la CEC Bank pentru plata facturilor la utilităţi, a salariilor jucătorilor şi a obligaţiilor restante la bugetul de stat. Acţionarii echipei de fotbal de sub Podul Grant au luat această decizie pe data de 9 aprilie, în cadrul unei adunări extraordinare a acţionarilor, potrivit Monitorului Oficial, citat de Bursa.
Pe lângă evaziunea cu ţigări, care ar provoca o „gaură” de un miliard de euro la buget în 2010, ministrul a prezentat şi un alt produs de contrabandă din cauza căruia „sângerează” vistieria: usturoiul chinezesc adus din Moldova, scrie Gândul.
Guvernul nu va renunta, in principiu, la deciziile pe care le-a luat in legatura cu reducerea cheltuielilor publice, a declarat ministrul Adriean Videanu, intr-un interviu acordat HotNews.ro. Potrivit acestuia, sunt masuri temporare. Dupa o perioada care ar putea fi cuprinsa intre 6 luni si un an, se va reveni la o situatie de „normalitate” in ceea ce priveste plata salariilor si pensiilor, sustine Videanu.