Potrivit analiştilor citaţi de televiziunea publică, numărul turiştilor care vor vizita Grecia în acest an ar putea scădea până la 2,3 milioane, cu 1,5 milioane mai puţini decât în 2009, pierderile financiare fiind estimate la 1,6 miliarde de euro. Dacă grecii au numai de pierdut, turcii îşi freacă mâinile de bucurie.
Mulţi dintre turiştii străini au ales în acest an destinaţii precum Antalia şi Kushadas, care oferă servicii mai ieftine cu 30%. Printre câştigătorii crizei se mai află şi operatorii de turism din Egipt, Maroc, Tunisia şi Croaţia, acolo unde vacanţele sunt mai ieftine cu 20% faţă de cele din Grecia.